admin PARTEA I-a
Programul de la finele lui octombrie 2024 părea a fi relativ monoton dar s-a dovedit a fi o adevărată expediție. Nu au lipsit escaladarea (vezi episodul Abuna Yemata Guh), două nopți dormite în aer liber în deșert, emanațiile sulfuroase din caldeira vulcanică și apropierea la mai puțin de 20m de conurile unor vulcani activi, plimbarea cu mașina pe oglinda unui lac sărat, din nou emanații sulfuroase dintr-o depresiune sărăturoasă presărată cu mici gheizere, iar la final, vizita unor triburi vechi, semi-nomade.
Apoi, distanța parcursă a fost enormă, programul a presupus ca din cele 10 zile, doar 3 să dormim în același loc – într-un complex nou amenajat la periferia capitalei, restul petrecându-l în diverse locații extreme ale tării.
Istorie, tradiție și legendă
Deși Etiopia are o populație eterogenă (aproximativ trei sferturi din locuitori vorbesc una din cele 5 limbi oficiale -Oromo, Amharică, Afar, Somali și Tigryia – iar restul, peste 90 de dialecte locale), etiopienii se consideră mândrii “urmași” ai regelui Solomon.
Fiul înteleptului Rege Solomon și al Reginei din Saba, Menelik I, este întemeietorul dinastiei solomonice, cea care – spune tradiția – a condus Etiopia timp de 3000 de ani; ultimul reprezentant al acestei dinastii se consideră a fi Regele Haile Selassie (deși originea sa directă nu a fost atestată niciodată), ucis de comuniști, în urma unei lovituri de stat, în anul 1975.
Potrivit Vechiului Testament, anonima regină din Saba vine în Israel cu un alai impresionant, “cămile încărcate cu mirodenii, aur mult de tot şi pietre scumpe”, auzind de nemăsurata înțelepciune a regelui Solomon. Episodul apare și în Coran, dar nici aici nu este menționat numele reginei; Istoric, această întâlnire are loc în timpul domniei regelui Solomon, fiul regelui David, domnie plasată de istoricii biblici probabil între 971-931 înainte de Hristos.
În timpul întâlnirii, Solomon îi răspunde cu ușurință la toate ghicitorile, demonstrându-și astfel înțelepciunea. Impresionată, regina recunoaște și laudă măreția regelui ca vas ales al lui Dumnezeu, oferindu-i daruri scumpe. Solomon, la rândul său, îi făgăduiește că îi va dărui tot ce și-ar putea dori, chiar mai mult decât a dat ea, înainte de a reveni în patria sa.
Se pare că atunci când s-a hotărât întoarcerea reginei în Saba, slujnica a rămas în Israel, la palat cu regele Solomon, unde 9 luni mai târziu a născut un copil, parte bărbătească.
Regina din Saba a plecat către țara sa fiind însărcinată, iar ca dar a primit de la rege un inel, cu următorul gănd: ”Daca se întâmplă să am urmaș de la tine, acest inel va fi semn; iar dacă va fi de parte bărbătească, să vină la mine și pacea Domnului să fie cu tine!”
Menelik I, fiul Reginei din Saba și al regelui Solomon, a crescut la curtea mamei sale, dar la vârsta de 22 de ani, cerând inistent să își cunoască tatăl, a fost trimis la Ierusalim, împreună cu un alai mare și ducând cu sine inelul primit de mama sa. Dar nu a fost nevoie de acel inel pentru a fi recunoscut, pentru că semăna aidoma cu tatăl său. Fiind întâiul său născut (deși nu al uneia dintre soțiile sale), Regele Solomon a dorit să îl înscăuneze pe Menelik I ca rege al Israelului, însă acesta a refuzat. A insistat să se întoarcă în regatul mamei sale, căci nici acolo nu îi lipsea nimic din bogăția pe care o avea tatăl său. După cei trei ani petrecuți la curtea Regelui Solomon, ani în care a învățat legile lui Moise și preoția, Menelik I a plecat către Axum cu o suită formată din primii născuți ai sfătuitorilor și ofițerilor regelui israelit, tatăl său resemnându-se cu gândul că va avea astfel două regate care se vor închina Dumnezeului cel Adevărat. Doar că la plecare, tinerii (copiii dregătorilor) au furat Chivotul Legii, fără de care considerau că nu își pot practica cultul și, călăuziți de Sfântul Arhanghel Mihail și călătorind pe aripile vântului, au ajuns foarte repede la Axum. Când Regele Solomon a realizat grozăvia celor întâmplate, a pornit în urmărirea suitei, dar nu a reușit să îi ajungă. Întors în țara sa, împreună cu bătrânii Israelului, a jelit mult în casa cerescului Sion, Tabernacolul Legii lui Dumnezeu, care fusese cu ei timp de 500 de ani. Dar înțelegând că nimic nu se face fără Voia Domnului, s-au liniștit și s-au învoit cu toții să nu spună poporului că Sionul (Chivotul Legii) le-a fost luat; au pus în loc resturile rămase, le-au acoperit cu aur și le-au împodobit ca și cum ar fi fost Chivotul cel adevărat, iar înauntru au pus Cartea Legii. Solomon a mai trăit 11 ani, apoi și-a pierdut înțelepciunea din cauza iubirii peste măsură pentru femei străine legii lui Israel.
La sosirea fiului său acasă, cu escorta fiilor dregătorilor de la curtea Regelui Solomon și aducînd Chivotul Legii, Regina din Saba i-a predat toată puterea regatului lui Menelik I, iar când a murit, a fost înmormântată acolo, în Axum. Menelik I, fiul Reginei din Saba și al regelui Solomon, a devenit astfel primul rege al dinastiei Solomonidice, cea mai longevivă dinastie din istoria lumii (care a durat până în anul 1976).
De 3000 de ani, Chivotul Legii – așa cum este descris în Vechiul Testament – nu a mai fost găsit în Țara Sfântă și reprezintă una dintre marile taine ale Bibliei. Etiopia este singura țară din lume care afirmă că păstrează Chivotul Legii la Axum, iar pelerinii pot merge până în apropierea clădirii în care se susține că se păstrează acest cel mai sacru obiect de cult iudaic, care simbolizează măreția și puterea lui Dumnezeu.
….
Dar și tradiția creștină centrată pe legendara Regină din Saba rezistă și este foarte puternica în Etiopia de azi, multe sărbători creștine importante făcând referire la ea.
Regina din Saba mai apare menționată și în Noul Testament (Matei 12:42, Luca 11:31), unde, prin vorbele Mântuitorului, în ziua judecății, împreună cu locuitorii orașului Ninive se va ridica pentru a condamna poporul ales: “Împărăteasa de la miazăzi se va scula în ziua judecății alături de bărbații acestui neam și-i va osândi; pentru că ea a venit de la capătul pământului ca să audă înțelepciunea lui Solomon, și iată că aici este Unul mai mare decât Solomon”.
Tradiția mai menționeză și că regele Menelik I a scos Chivotul Legământului din Israel și l-a adus în Etiopia, după unele surse fiind încă păstrat aici.
Octombrie 2024
Călătoria noastră începe în centru, din capitala (Addis-Abeba- “floare rară” în limba locală) spre Mekele, un “orășel” de vreo 200.000 de locuitori (are și Universitate!) situat la aproximativ 800 km nord de capitală, în inima regiunii Tigray – regiune puternic zguduită de un război civil recent, război ale cărui urme sunt încă vizibile…
Cum starea generală a drumurilor lasă de dorit (probabil cu mașina am fi făcut vreo 16 ore), alegerea cea mai potrivită a fost avionul. Pentru un circuit în vasta Etiopie (țara are o suprafață de peste 1.1 milioane kmp adică mai mult de 4 ori si jumătate suprafața Romaniei) ideal este să apelați cu încredere la zborurile interne combinate cu închirierea mașinilor de teren.
Nu ocoliți aeroporturile dacă aveți un itinerar lung, pentru că starea drumurilor – deși există câteva artere majore – este în general proastă iar restul șoselelor sunt de-a dreptul deplorabile! Dealfel, cred ca aproape jumătate din drumurile noastre au fost străbătute lăsând în spate un nor lung de praf, ridicat de pe “șosele” neasfaltate.. Etiopia chiar are câteva aeroprturi relativ bine localizate iar uzualele Toyota Land Cruiser sunt trainice și bune pentru a acoperi distanțe mari.
În lungile drumuri am întâlnit mereu oameni mergând la pas dar niciodată cu mâna goală. Neobosiți, etiopienii poartă pe umeri fie bidoane cu apă, fie saci cu diverse, iar majoritatea femeilor au improvizat din baierele largi ale straielor un marsupiu în care, de regulă, stă ascuns, dar foarte comod, un copil. Mașinile și camioanele sunt și ele încărcate, unele la limita anduranței.
Mulți soferi au cruci pictate sau chiar scurte rugaciuni scrise pe remorci sau geamuri. În traducere aproximativa aici: “Maica Domnului, Maică bună, ajută-mi“. Pentru că da, Etiopia este o țară eminamente creștină.
Ziua 1
Dimineața devreme: Addis-Abeba – Mekele – zbor scurt de aprox 1 ora si jumătate. La ieșire din aeroport, ne întâmpină o statuie a unui faimos conducător local din secolul XIX, generalul Bas Alula Engida, cu care ne vom mai “întâlni”… (dealfel, aeroportul din Mekelle – “Alula Abanega International Airport”- îi poartă numele)
Din Mekele, pornim cu mașinile mai departe pe direcția vest, spre munții Gheralta, pentru a vizita una din cele mai greu accesibile biserici rupestre din lume –Mănăstirea Sfântului Yemata (Abuna Yemata Guh), episod descris separat [vezi articolul aici]. Seara vom reveni în apropierea orașului Mekele, la May Mekdan, unde vom fi cazați într-un hotel drăgut, cu o curte interioară răcoroasă la adăpostul prafului de pe drumul principal. Aici vom lua cina și ne vom odihni peste noapte.
Ziua 2
Dimineața devreme revenim la aeroportul din Mekele – pentru a zbura spre sud-est la Semera (oraș din regiunea Afar) de unde vom porni mai departe cu mașina spre Muntele/ Vulcanul Afdera în direcția nord.
Din cauză că regiunea în care ne aflăm – Tigray, a fost teatrul unui război civil recent, abia încheiat, iar “drumurile” secundare nu sunt încă sigure, ba unele chiar blocate, am fost nevoiți să ocolim o bună parte mergând pe rute mai mari și mai circulate dinspre sud.
În așteptarea micuțului avion cu care vom zbura, descoperim câteva tablouri interesante în zona “check-in-ului”. Ne reîntâlnim cu generalul Bas Alula Abanega, pozând țanțoș în straie de pașă egiptean. Pare-se că pe la 1874-1875 învinge o armată egipteană de două ori mai numeroasă decât cea pe care o conducea și, într-un gest de aroganță, după victorie, îmbracă hainele conducătorului egiptean.
La zona de îmbarcare, ne atrage atenția un al doilea tablou: ai spune că e șoferul-bucătarul nostru de mai târziu, cu aceeași fizionomie și același inconfundabil gest – ronțăind un băț între dinții ce umplu fața cu un zâmbet pofticios și sănătos.
Odată ajunși în Semera, după un scurt popas pentru provizii, la doi pași de locul unde se spune că a fost descoperit scheletul celebrei Lucy, vom porni spre Afdera.
După ce ieșim din zona animată a orașului, peisajul își schimbă cu totul caracteristicile. În primul rând că este mult, mult mai cald decât în Mekele. Suntem la nici 60 de km de granița cu Djibouti, această țărișoară de 10 ori mai mică decât România dar cu o poziție strategică extrordinară în cornul Africii.
Toată regiunea este un imens platou vulcanic, întrezărim șoseaua șerpuind cât vezi cu ochii acompaniată de norii pufoși, până la linia orizontului. După câteva ore de mers spre nord, lăsăm în stânga lanțul Muntos Aligube pentru a ni se deschide în față lacul Sărat Afdera. Pentru că suntem sub nivelul mării, în Depresiunea Bidu, șoferul autodidact ne explică savant în cea mai etiopiană engleză, că muntele Afdera este un stratovulcan iar lacul s-a format prin infiltrarea subterană a apei din Marea Roșie, situată spre est, dincolo de acest lanț muntos.
Din Semera în Afdera (spre Vulcanul activ Erta Ale), regiunea Afar
Ne abatem spre caldeira vulcanului, parcurgând ultimii 20 de km de la „șosea” cu mai puțin de 10km/h. Peisajul este dezolant- cât vezi cu ochii doar valuri imense de lavă vulcanică solidificată și tuf. Bolovanii aceia adăpostesc doar șoricei, șerpi și vulpi – am avut “plăcerea” de a auzi urletul uneia chiar în noaptea ce a urmat, pe la 3 dimineața la nici 30 m de tabăra noastră. Șerpi n-am avut “norocul” să văd, dar nici nu regret.
Încet, încet apar primele “colibe” anemice (câțiva bolovani zidiți la înălțimea de 0.5-1m pe un schelet sărăcăcios de vreascuri din singurul arbust ce crește sporadic pe aici – arak). Acoperișul?- cerul străveziu! Privesc nedumerit ghidul local, un afarez călit căruia nu i se pare nimic în neregulă să îmi indice locul viitoarei noastre bucătării! Mai sus, când ne vom apropia de vulcan, vom descoperi câteva zeci de astfel de colibe – locul primei “tabere” pe buza caldeirei – acum părăsite. Părăsite pentru că poate fi fatal să înnoptezi acolo datorită emanațiilor de sulf. Dealtfel, nici nu știu cum ai putea dormi acolo în șuierul aproape continuu, ca de furnal, al celor 3 conuri active, șuier ce adesea, purtat de vânt, s-a auzit și câteva sute de metri mai jos, peste noapte, acolo unde dormeam noi.
Expediția despachetează undeva la baza vulcanului. Avem și masă și scaune. Și cola, chiar rece! Bucătarul, un tigrayez original, care parcă a prins viață din tabloul expus în aeroportul din Mekele, mereu cu zâmbetul pe fața oablă și mereu ronțăind o surcică de “soc” între dinți, ne pregătește o cină copioasă. Avem si ceai! “- What kind of local herbs?” cum îmi place să îi tachinez când îi întreb ce fel de ceai e…
Revenim la personajul din tablou și la nelipsita-i bucată de lemn dintre dinți: este în fapt metoda autohtonă și eco-friendly (menționată chiar și de OMS, sic!) de spălare și curățare a dinților. Lemnul se numește miswak, din ramurile arbustului Salvadora persica – copacul periunță de dinți – și le găsiți chiar și în comerț!
Târziu la asfințit, după o negociere cu un “copil” uscățiv ce pare a fi rezident permanent al acestui pustiu de la poalele vulcanului și proprietar al singurelor 2 cămile pe o rază de kilometri – adică fix cam cât vezi cu ochii – conduși de acesta, pornim curioși urcușul spre vulcan, fără a ghici nimic din ce ne așteaptă. 20 de minute mai târziu suntem pe muchia unui versant presărat cu cazemate din piatră, fascinați de un șuierat misterios.
La distanță de câteva sute de metri întrezărim 3 conuri izolate care scot când și când fum, ca de locomotivă cu aburi. La picioarele noastre se întinde o caldeiră cât un stadion olimpic, cu lavă solidificată relativ recent ce trosnește adesea sub pașii noștri. Pășim pe “chipsuri” de lavă întărită. Acu nici 10 ani aici era un imens “lac” de magmă și lavă care din cauza ruperii muchiei versantului ce avea rol de baraj, a curs și s-a împrăștiat pe sute de kilometri pătrați creând un veritabil peisaj lunar… Unul din hornuri este mai agresiv, scuipând ocazional scântei și lavă la câțiva metri distanță. Peisajul e infernal și cu cât ne apropiem de conuri, aerul devine fierbinte și irespirabil…
La întoarcere, ne odihnim pe saltelele întinse la picioare, ce ne vor servi imediat ca paturi, împrejmuite sărăcăcios de un rând de bolovani pe post de bariera anti-țânțari.. glumesc, anti-șerpi că tot aia e! Noroc totuși ca nu sunt țânțari (deloc!) și nici șerpi – sau cel puțin e bine să gândim pozitiv.
Dar cine poate dormi când privind atât de liber frontispiciul boltei cerești, singurul sentiment care te încearcă este cel al nimicniciei și grandorii în același timp! Fiecare stea e o lumânare, fiecare adiere de vânt e ca o simfonie ce învăluie misterios pietrele adormite și ele sub povara zilei ce-a trecut! Iar noi avem locuri la tribuna oficială!
Și cu acest din urmă gând pentru ziua 3, ațipesc până când m-a trezit vulpea pe la 3 și ceva dimineața cu urletul ei ascuțit….
Ziua 3, dimineața devreme…
Încă nu îmi vine să cred că am dormit în deșertul Afar, doar cu cerul înstelat deasupra capului, la poalele vulcanului activ Erta Ale! Este încă întuneric. Pornim din nou, cu aceeași călăuză tăcută, să vizităm vulcanii în așteptarea răsăritului. Noaptea și dimineața devreme sunt mai gălăgioși pentru că sunt mai activi.
Spectacolul este fascinant! Cumva soarele se mijește timid din spatele unor nori ce inițiam am crezut că sunt piscuri îndepărtate iar noaptea se îngână cu ziua pe furiș. Odată cu apariția soarelui și vulcanii parcă s-au liniștit. În lumina de dimineață descoperim niște fisuri uriașe pe muchia caldeirei. Probabil dacă am reveni la anul, porțiuni mari din acea buză va fi deja năruită, accentuînd și mai mult peretele abrupt ce împrejmuiește caldeira.
Coborârea o facem pe lumină, luăm un mic dejun copios (nu exagerez, așa cum vă spuneam, am avut cu noi o “echipă” de bucătari ingenioși și foarte atenți) pentru a porni la drum prin adevaratul deșert Afar spre depresiunea Danakil – Dalol la vreo 120km N-NV.
După aproximativ 3 ore de mers pe un “drum” croit pe alocuri printre valurile de lavă și crevasele înșelătoare – ai senzația că străbați un imens câmp arat cu un plug gigantic – părăsim bolovanii negri și ni se așterne în față nisipul fin al deșertului. Undeva pe la amiază ajungem într-o mică oază situată în mijlocul a nicăieri.
Popasul îl facem sub un “pod” de beton, viaduct pentru viitoarea autostradă ce va străbate regiunea. Există într-adevăr o șosea începută dinaintea războiului civil (are chiar câțiva kilometri betonați, la ambele extremități ale rutei pe care am parcurs-o, din Afdira în Hamed Ela), iar acest pod va face parte cândva, optimist vorbind, dintr-o autostradă ce va facilita accesul aici. E umbră și relativ plăcut. Avem pături pe care ne vom odihni și vom mânca orez cu salată din caserolele, atent pregătite de bucătarul cu bățul de miswak între dinți, la plecarea din bucătăria scheletică de la poalele vulcanului Erta Ale.
Dupăamiaza târziu, după alte 2 ore de traseu prin nisip, ieșim din nou la șosea. Oprim scurt la “tabăra” de lîngă Hamed Ela unde lăsăm, pentru sacrificiu, iedul cumpărat din mers, undeva de la Durubu (?).. Aici vom și înnopta însă mai e mult până atunci!
La nici 1 km distanță, oprim iarăsi pe marginea șoselei ce duce spre Maglalla pentru a admira un adevărat patrimoniu fosilifer. Păcat că este lăsat așa la voia întâmplării! Adevărate colonii de corali și alte vietăți marine dispărute, fapt ce atestă că întreg versantul acela a fost cândva pe fundul unei mări, nu foarte adânci dar cu apă curată. La coborârea din mașini, cu fiecare respirație simțeam cu adevărat ce înseamnă aer sufocant (deși erau doar 42-43 de grade, din cauza aerului uscat, totul părea că arde).
Cotim spre nord de această dată, pentru a vedea apusul pe oglinda lacului Danakil și unde, într-o “copcă” de nici 2 metri pătrați, special săpată (ghizii o numeau “piscină”) facem o binemeritată și mult așteptată baie! În fond, nu am avut acces la un duș doar de 2 zile! Nu lipsește nici berea, rece (Sfântul Gheorghe) iar noi ne întrecem în arta fotografiatului!
Lacul sărat Danakil, ne spune din nou doctul nostru șofer, are suprafață variabilă însă, sâmburele de sare ce-l găzduiește, ar avea 18km adâncime și dublul acestei distanțe în lungime!
Ne întoarcem seara târziu cât să bâjbâim paturile scheletice generos răsfirate în aer liber la periferia aceluiași “sătuc” Hamed Ela (Hamadela). Pentru că s-a stârnit un vântuleț răcoros, le grupăm la adăpostul jeep-urilor parcate pe post de paravan.
Nu e loc de mofturi, paturile sunt confortabile și abia apuc să pun capul în pernă (da, aveam pernă!) pentru a adormi instantaneu. Deschid ochii dimineața devreme și realizez că am dormit la propriu, din nou, în câmp! Ulterior, la întoarcere, voi constata că și printre capre! Capre ce colindau alene, cu pulpele generoase (habar n-am de unde au vitalitatea de a produce lapte!), bolovanii printre care mijesc timid câteva firicele de ierburi.. dar mai degrabă văd că molfăie bucăti de carton…
Nu vă imaginați că în Etiopia un sătuc ar arăta ca la noi pentru ca e impropriu numit așa, deși Hamadela se apropie de ideea unui sat.
Sătucul la marginea drumurilor este doar o adunătură de colibe, suficient de departe de drum pentru a fi ferite de zgomotul și praful ridicat la trecerea mașinilor însă suficient de aproape pentru a facilita accesul și eventual etalarea diverselor lucruri spre vânzare (cel mai adesea mănunchiuri de vreascuri din acel copac arak și uneori lapte de cămilă…).
Ziua 4
Ați observat că mereu am început cu …“dimineața devreme”?
Dimineața devreme, din nou pe întuneric, vom pleca înspre Dalol dar nu înainte de a face o oprire pentru a lua micul dejun pe oglinda lacului, sub razele calde ale răsăritului de soare…
În continuare, puteți citi partea a doua
Etiopia 2024 – Afar și Dalol, puțină meditație disponibil aici:::
