Abuna Yemata Guh, Etiopia

O fereastră spre cer

Mănăstirea rupestră Abuna Yemata Guh din Etiopia este recunoscută ca fiind în topul celor mai greu accesibile locuri din lumea creștină. Accesul nu se face dinspre peretele perfect vertical în care se află mănăstirea (cel ilustrat în toate prezentările), ci pe latura opusă, nordică – după ce se urcă tot un perete abrupt pe o cale la fel de anevoioasă.

Localizarea micii bisericuțe rupestre Abuna Yemata Guh. Accesul se face însă prin partea opusa.

Însă, așa cum au mărturisit 12 din cei 18 pelerini români care au vizitat-o în luna octombrie 2024, se poate ajunge în această biserică rupestră! A fost o experiență de viață marcantă – aceea de a te încredința total în mâna Domnului și a preacuratei Sale Maici… Pentru că fără credință este (aproape) imposibil, ca mirean obișnuit, să urci acea scară către Cer!

Biserica Abuna Yemata Guh

Biserica aceasta a fost întemeiată în secolele V-VI de către Sfântul Yemata (Abune Yemata), unul dintre cei nouă sfinții romani și sirieni care au fugit din țările lor în perioada iconoclastă și au reușit să revitalizeze monahismul etiopian. Este situată la altitudine de 2530 m (la o diferență de nivel de 300 m de împrejurimi – nivelul unui bloc cu aproape 100 de etaje!), pe un vast platou montan, în nordul Etiopiei.

Unele izvoare istorice spun că Biserica Abuna Yemata Guh a fost construită în onoarea părintelui Yemata, ca recunoaștere a muncii sale de a ajuta la răspândirea creștinismului în întreg regatul Axum, deși lucrarea de evanghelizare a început încă din anul 330, odată cu convertirea regelui etiopian Ezana. După moartea sfântului ctitor, biserica i-ar fi fost închinată.

Nu se știe de ce părintele a ales o locație atât de îndepărtată, totuși relatările istorice din epocă raportează persecuția pe scară largă a etiopienilor din minoritatea creștină de atunci, așa că mulți argumentează că locația justifică fuga de prigoană. Alții susțin că Abuna Yemata a căutat un loc izolat, pentru a avea liniște în rugăciunile sale. Indiferent de motiv, capodopera cioplită în stâncă stă ca o mărturie a puterii credinței acelor vremuri.

În zonă sunt 35 de biserici rupestre, cea mai mare concentrare de locașuri sfinte din Etiopia, în care viețuiesc nenumărați călugări și maici (al căror număr exact chiar nu se cunoaște), practicând în condiții neschimbate ritualurile bisericii creștine din secolele V-VI d. H. Unele mănăstiri sunt localizate în pustiu, la trei – patru zile de mers pe jos (nu există drumuri pentru mijloace de transport către ele).

Dintre toate acestea, cea mai faimoasă la nivel mondial este Biserica vizitată de noi – Abune Yemata Guh, în primul rând pentru locația sa spectaculoasă și aproape inaccesibilă, dar și pentru arhitectura sa, cu o cupolă datând din secolul al VI-lea și fresce de secol XV, foarte bine păstrate, datorită climei locale.

Biserica este activă, un preot urcă zilnic în micuța grotă, din satul de la poalele stâncii și slujește Sfânta Liturghie. Deși accesul este extrem de dificil, nu au fost niciodată accidentări, așa cum ne atestă tânărul părinte care ne arată cărțile și obiectele de cult, după care ne citește o rugăciune de binecuvântare în limba Ge.ez – vechea limba a etiopienilor, păstrată doar ca limbaj liturgic.

Cum se ajunge la Biserica Abuna Yemata Guh?

După un zbor de 1 ora și jumătate din capitala Etiopiei Addis-Abeba (“Floare rară” cum se traduce din limba locala “amharică”) spre Mekele – un oraș din nordul țării din regiunea Tigray, având aproximativ 200.000 de locuitori – am pornit voioși la drum mai spre nord, la mai puțin de 50km de granița cu Eritrea.

Așadar, Etiopia este o țară muntoasă. Și deși este situată în zona subtropicală, unde te-ai aștepta la temperaturi extreme, din cauza altitudinii, este singura țară africană cu climat temperat! Deci, cam ca la noi am spune, dar cu deosebirea că acolo tot timpul anului temperaturile sunt undeva la 20-25-30 de grade (cu excepțiile date de nordul deșertic sau sudul ușor tropical), temperaturi ce oscileaza ușor în sezonul ploios și cel secetos sau între noapte și zi.

După încă un drum cu mașina de aproape 2 ore, ajungem la baza spectaculosului Munte Gheralta.

Înaintăm în arșița amiezii pe o “potecă” ce șerpuiește printre pietre colțuroase; aerul este uscat și greoi dar uităm de asta când o cohortă de copii, sărăcăcioși și cu zâmbetul pe buze, ne flanchează grupul înșirat pe cațiva zeci de metri. În zare se ghicesc câteva “case”, ce ne fac să ne întrebăm din ce trăiesc oamenii prin aceste locuri. Probabil de pe urma celor câtorva turme de capre care parca s-ar hrăni cu pietre și din mila străinilor ce calcă pe acolo…

Stâncile de gresie cu tentă roșiatică din regiune sunt poate unul dintre cele mai emblematice peisaje ale Etiopiei. În ciuda secetei și peisajului sărăcăcios, oameni și locuri încremenite în timp râvnesc să fie vizitate de-a lungul acestor platouri, iar într-una din crevasele și grotele de pe stâncă, o mică mănăstire veche așteaptă să fie descoperită…

După un urcuș moderat de mai puțin de o oră, pe treptele tocite de piatră, ne aflăm în fața unui perete de stâncă – unde cei care, din binecuvântate pricini (vârsta, rău de înălțime, diverse neputințe fizice, oboseala accentuată etc) s-au oprit. Prin binevoința unui preot tânăr, pomelnicele fiecăruia au fost transcrise în alfabetul etiopian, și duse spre pomenire sus în biserică, la Sfanta Liturghie.

Preotul le-a spus totuși celor rămași acolo că oricine poate urca! Este vorba de rugăciune, ei sprijină astfel pe fiecare, așa încât nu au fost niciodată accidente. Etiopiencele creștine urcă cu copii mici în spate, pentru a-i boteza…

Se începe de aici escaladarea, care se face descuț, pentru a respecta porunca Domnului, dată lui Moise pe Muntele Sinai: ”scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!” (Exodul, 3, 5). Întâi trebuie escaladat un perete de stâncă nu foarte înalt, dar care poate fi descurajant pentru mulți. Însă acesta este doar începutul!

Se ajunge pe un mic platou, traversându-se spre dreapta, iar de acolo se parcurg diverse etape de escaladare, pe urmele săpate în stâncă de secole. Calăuzele sunt esențiale, fără sfaturile lor nu poți continua. Etapa cea mai spectaculoasă o reprezintă o cățărare la propriu, cu ajutorul celor câțiva localnici foarte dibaci, care, fără școală de alpinism, reușesc să ne ghideze să escaladăm ultimii zeci de metri ai peretelui aproape vertical. Pentru anumite persoane, cei câțiva băieți supli dar energici folosesc un ham ancorat în zidul stâncos, și-i ajută să poată urca ridicându-i ca într-un leagăn. Nu-i ușor lucru până sus, dar nici imposibil, cum mărturisesc cei câțiva pelerini ce și-au pus nădejdea la urcuș în Maica Domnului. Și este absolut special sentimentul că pui picoarele și mâinile în nișele din piatră folosite zi de zi, timp de secole, de credincioșii care au urcat acolo, cu rugăciunea în gând; pas cu pas, pe scara spre Cer…

Ajunși sus, din înaltul platoului muntos ne așteaptă o priveliște deosebită, asemeni unei ferestre deschise spre cer, parca suspendată între sătucul pustiu și sărăcăcios de la poale și albastrul nemărginit al văzduhului pictat cu nori ireali! În partea stângă se află o peșteră, cea în care sunt botezați copiii creștinilor etiopieni care urcă până aici cu bebelușii în spate, convinși fiind că încreștinarea lor în acest loc le va aduce mare binecuvântare în viață!

Urmează spre dreapta o punte îngustă, peste un hău de câteva sute de metri, punte care face trecerea către stânca în care se află săpată biserica Sântului Yemata.

După ce se trece puntea – pentru a ajunge la intrarea în biserică – se parcurg încă 10-15 m pe o cărare săpată în perete, lată de vreo 50 cm, fără nicio delimitare de hăul din stânga! Iată-ne în Biserica Abune Yemata Guh, obiectivul final, fereastra spre Cer…

Inaccesibilă de secole, mica biserică a rămas netulburată datorită locației sale îndepărtate, fiind vizitată doar de călugări rătăcitori și de creștini devotați. Această izolare a permis ca o mare parte din lucrările de artă găsite în interior să rămână în stare aproape impecabilă, majoritatea frescelor, din secolul XV, fiind foarte bine păstrate și datorita climei locale.

Pictura ne poartă până în primele secole ale creștinismului local – Abuna Yemata este reprezentat călare pe un cal, flancat de doi dintre ucenici și, asemeni Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, calcă victorios un balaur. Maica Domnului este reprezentata cu trei stele, pe umeri și pe cap – Născătoare de Dumnezeu (creștinism ortodox autentic, nu monofizism). De asemenea, “domul” interior central păstrează o pictură reprezentându-i pe toți cei nouă părinți veniți din Roma și din Siria la Axum, capitala Etiopiei în acele vremuri…

Pentru fresce au fost folosite vopsele derivate din flori, minerale și fructe din zonă. Se spune că, ascuns în biserică, s-ar afla și un set de suluri sacre, cu culori și desene care animă cuvintele așternute pe ele.

La coborâre

Ne desprindem cu greu de părintele cu zâmbetul mereu pe buze din mica bisericuță, dar acum se naște întrebarea: cum vom coborî? Răspunsul este același ca la urcare: Numai Dumnezeu știe cum! Cu sau fără hamul de susținere, dar bazându-ne pe sfaturile și îndemnurile foarte bine plasate ale călăuzelor noastre, ajungem parca mai repede decât ne-am fi așteptat, înapoi, la baza masivului. Mulțumim din suflet, Doamne!

Experiența aceasta a fost cu adevărat emblematică, dar de fapt, nu trebuie sa vii în Etiopia ca sa îți depășești niște fobii sau limite fizice, iar un pelerinaj nu este neapărat despre dezvoltare personală.

În schimb, poate că numai aici și acum, în chiar inima acestei Etiopii sacre, încremenită în timp și pentru care credința în Dumnezeu este întrepătrunsă în stilul de viață, am reuși să ne lăsăm total în voia Domnului, dincolo de neputințele noastre… Simțim cum Dumnezeu ne-a schimbat percepția realității, cum ne-a ajutat să funcționăm și fizic altfel (”dai voință, iei putere”) și de fapt ne-a făcut să înțelegem că EL – și doar EL – a dorit să ne ducă atât de aproape de Cer și înapoi!

Personal, nu cred că avem cu ce să ne mândrim. Nu este meritul nostru. Doar un sentiment adânc de smerenie și recunoștință poate fi răspunsul nostru la o astfel de lucrare uimitoare!

Articol publicat în revista Viața Ortodoxă, Nr 46, Octombrie 2024