admin Vizitând Catedrala Sfânta Treime din Addis-Abeba am avut plăcuta surpriză să descopăr, în muzeul învecinat, Mâna dreapta a sfântului Apostol Iuda Tadeul.
Despre acest lucru se știu foarte puține, cu atât mai mult cu cât există multe informații greșite si multă confuzie, inclusiv despre sfânt și gradul de rudenie cu Mântuitorul cât și despre locul martiriului său și sfintele sale moaște.
Dincolo de diferențierea de Iuda Iscarioteanul, cel care l-a vândut pe Mântuitorul cu 30 de arginți, sau de sf Apostol Tadeu (unul din cei 70 de apostoli si cel care a dus Sfânta Mahramă (chipul nezugrăvit al Mântuitorului) împăratului Abgar al V-lea din Edesa) – Sfântul Iuda Tadeu este unul din cei 12 Apostoli și a propovăduit Evanghelia, conform tradiției creștine, în Iudeea, Samaria (nordul Israelului), Siria, Mesopotamia (Irak) și Armenia, iar unele scrieri menționează și teritoriul Persiei (actualul Iran), unde a suferit și martiriul, împreună cu Sfântul Apostol Simon Zelotul (Canaanitul) – un alt sfânt ce s-a numărat printre cei 12 Apostoli, mirele de la nunta din Cana Galileii.
De altfel, numele Iuda era destul de răspîndit în timpurile biblice, unul din cei 12 fii ai Patriarhului Iacov (nepotul lui Avraam) având acest nume (din care ulterior s-au definit cele 12 triburi – seminții ale poporului ales) iar pentru o perioadă, după moartea lui Solomon, teritoriul locuit de poporul ales a fost împărțit în două – Regatul de Nord sau Israel – cu capitala la Samaria și Regatul de Sud sau Iudeea – nume dat după seminția lui Iuda și a lui Beniamin (doi din cei 12 fii ai lui Iacov), cu capitala la Ierusalim.
Nouă sute de ani mai târziu, dreptul Iosif, logodnicul Maicii Domnului, murindu-i femeia cea dintâi, Salomeea, trăia cu multă înțelepciune, crescându-și copiii săi în frica Domnului și în spiritul poruncilor Legii. Astfel, ca unui bătrân înțelept, în etate de peste 80 de ani, pentru a o avea în grijă, preoții templului au convenit logodna acestuia cu Fecioara Maria.
Cu soția ce-i murise – Saloneea, care era fiica lui Agheu, fratele preotului Zaharia – tatăl Sfântului Ioan Botezătorul – dreptul Iosif avea deja patru feciori. Acești feciori erau: Iacob, Simion, Iuda Tadeu și Iosie. Mai avea și trei fiice: Estir, Maria și Solomeea; aceasta din urmă era femeia lui Zevedeu și mama apostolului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu (evanghelistul). De aceea și Iacob s-a numit fratele Domnului după trup (unul din cei 70 de apostoli si primul patriarh al Ierusalimului)
Confuzia de rudenie cu Mântuitorul este dată și de faptul că în unele scrieri, se vorbește de Iuda- fiul lui Iacob, în timp ce sfântul Apostol și evanghelist Matei, ne spune despre Iuda- fratele lui Iacob și asta pentru că au existat doi apostoli Iacob – unul care s-a numărat printre cei 12 apostoli și unul care s-a numărat printre cei 70 de apostoli.
Sfântul Iuda – ruda Domnului – fiul dreptului Iosif și fratele lui Iacov (cel aruncat de pe aripa bisericii) este numit de Sfântul Matei Evanghelistul si Levi sau Tadeu și aceasta nu fără oarecare taine, pe care le putem cunoaște în parte din tâlcuiri, pentru că Levi înseamnă „împreunat” sau „din inimă” sau „ca un leu”. Deci Sfântul Iuda s-a numit Levi, pentru că deși greșise din neștiință față de Iisus, după ce a cunoscut că Iisus este adevăratul Mesia, s-a alăturat lângă Dânsul cu dragoste din inimă și ca un leu s-a nevoit cu bărbăție pentru El.
Dar cum a greșit acesta?
Tradiția consemnează că, la îndemnul Îngerului, Dreptul Iosif fuge în Egipt, împreună cu Maica Domnului și cu pruncul Iisus, pentru a nu cădea victimă poruncii lui Irod. Și aici există câteva interpretări:
În relatările biblice (Evanghelia după Matei), Sfânta Familie este formată doar din Iisus, Fecioara Maria și dreptul Iosif. Totuși, în tradiția apocrifă Copte egiptene (reflectată și în pictură), se menționează că aceștia au fost însoțiți și de o femeie pe nume Salomeea, descrisă adesea ca doică sau moașă.Iacov, fratele Domnului
După ce Sfânta Familie s-a întors din Egipt, Iosif, făcându-și testamentul, a dorit să îl treacă în el, între moștenitori și pe Iisus, Fiul Fecioarei Maria; dar Iuda, fiul său, s-a opus, ca neavând ei aceeași mamă. Nu la fel a făcut Iacov (Iacob?), care L-a primit pe Mântuitorul împreună moștenitor la partea sa, de aceea Sfântul Apostol Iacov, primul episcop al Ierusalimului, se și numește ”fratele Domnului”. Mai târziu realizând Iuda greșeala făcută din neștiință și din invidie, s-a căit amarnic și nu a mai îndrăznit să spună că este fratele Domnului, ci numai ”ruda Domnului și fratele lui Iacov”!
Tadeu se tâlcuiește „lăudător” și „mărturisitor” sau „sânii laptelui”. Deci Sfântul Iuda a fost numit Tadeu, căci, lăudând și mărturisind pe Hristos Dumnezeu, hrănea din învățăturile sale apostolești ca prin niște sâni de lapte pe cei ce erau prunci în credință, adică pe cei dintâi credincioși ai Bisericii.
O altă confuzie este alimentată de biserica catolică, care îl consideră pe sfântul apostol Iuda Tadeu ca fiind fiul lui Cleopa si al Mariei (Sfanta Maria a lui Cleopa este una dintre femeile mironosițe, iar Cleopa, soțul său, a fost fratele dreptului Iosif). Tot biserica catolică, după o interpretare a istoricului Eusebiu de Cezareea, îl consideră pe sfântul Iuda Tadeu ca fiind mirele din Cana Galileei, la a carui nunta Iisus a săvârșit minunea schimbării apei în vin dar ortodoxia îl consemnează pe sf Apostol Simion Zelotul, așa cum vă spuneam mai sus.
Catolicii îl portretizează pe sfânt în staie verzi, simbolizând speranța și reînnoirea, la fel cum primăvara, frunzișul și florile răsar cu viață reînnoită. Sfântul poartă la gât un medalion cu chipul Mântuitorului numit “Imaginea Edessei” iar în mână ține o bâtă sau o secure de tip persan – obiect cu care a fost martirizat.
Tradiția ortodoxă menționează un episod în care Mântuitorul Iisus Hristos primește o epistolă de la un anume rege Abgar al Edessei – teritoriu astăzi undeva în Siria și Turcia- care-l roagă să vină și să îl tămăduiască de boala de care suferea. Mântuitorul îi răspunde că nu poate veni dar că va trimite un ucenic să îl ajute; se menționeză că Mântuitorul a luat o pânză curată cu care și-a atins fața, astfel imprimându-I-se chipul pe acea pânză. Pânza o va dărui sfântului Iuda Tadeu să o ducă lui Abgar. După ce a primit pânza, regele Abgar a fost vindecat. Această scenă este înfățișată și într-una dintre vitraliile Bisericii Maicii Domnului din Guadalupe, unde se află Altarul Național al Sfântului Iuda.
În scrierile apocrife există o întreagă corespondență între acest împărat Abgar și Mântuitorul Iisus Hristos.
Sfantul apostol și evanghelist Ioan relatează în cap. 14,22 o întrebare pe care sfântul Iuda Tadeu o pune Mântuitorului la Cina cea de taină:
“I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?
Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.”
Interpretările la această întâmplare ne fac să înțelegem că întrebarea trebuia să se nască în mod firesc după cuvintele rostite mai înainte, deoarece Domnul a declarat ca El se va arăta prin Duhul Sfânt prietenilor săi, și nu lumii. Aici este de fapt marea taină a planurilor divine iar Sfîntul Iuda merge de-a dreptul la miezul misterului: ‘Cum se face? De unde vine acesta?’
În iconografia bizantină, creștin ortodoxă, sfântul este zugrăvit în roșu cu acoperământ verde închis ținând în mâna stângă vârful lancei cu care Mântuitorul Iisus Hristos a fost împuns pe cruce de către sutașul Longhin.
Tradiția spune că sfântul a adus vârful suliței (lancei) în Armenia, unde se păstrează și astăzi, relicvă cunoscută sub numele de „Geghard” (arma sfântă). Dealtfel, în centrul Armeniei, nu departe de capitala administrativă Yerevan, există o mănăstire ce poartă numele de Geghard, tocmai datorită păstrării acestei relicve încă din secolul al XIII‑lea, de când un manuscris armean menționează explicit lancea ca fiind păstrată acolo.
Lancea se află astăzi, spre vizitare, în muzeul Catedralei din Etchmiadzin (capitala spirituală a Armeniei și sediul Catolikosatului Armean), adusă din Geghard în perioada modernă.
Sfântul Iuda a fost martirizat probabil în anul 65 împreună cu Sfântul Simon Zelotul, în Persia iar calendarul catolic îl serbează pe 28 octombrie. Calendarul creștin ortodox îl serbează pe 23 mai.
Conform tradiției, moaștele sfântului au fost aduse la Roma în timpul domniei Sfântului Împărat Constantin, iar mormântul său se află chiar sub altarul principal al transeptului stâng al Bazilicii Sfântul Petru, într-o criptă comună cu Sfântul Simon Zelotul.
Potrivit unei tradiții armene, mâna Sfântului Iuda Tadeu (o porțiune din antebraț) s-ar fi aflat de secole în Biserica Apostolică Armeană, mai întâi la Etchmiadzin, apoi mutată în perioada persecuțiilor, din Armenia în Asia Mică („Smyrna”, Turcia), iar ulterior a ajuns la Torino în Italia. În 1949, relicva a fost dăruită Dominicanilor, de unde a ajuns în SUA.
În Statele Unite, începând din septembrie 2023 și până în mai 2024, s-a desfășurat un tur creștin cu „brațul Sfântului Iuda Tadeu”, o relicvă distinctă, provenită din Basilica Sfântul Petru din Roma, fiind prima dată când a părăsit Italia. Fragmentele provenind dintr-unul din brațe, au fost puse într-un ostensor-sacrariu de lemn sculptat în forma unui braț în semn de binecuvântare. De altfel, catolicii îl cinstesc pe sfântul Iuda Tadeu ca fiind ajutorul si ocrotitorul celor care își caută un loc de muncă.
—–
Revenind la brațul sfântului din Muzeul Catedralei Sfânta Treime din capitala Etiopiei, se spune că relicva a fost donată în timpurile moderne de către Catolicosul Bisericii Apostolice Armene Bazigen I, Bisericii Ortodoxe Etiopiene, în anul 1966, ca gest de fraternitate creștină și de apropiere între cele două biserici orientale și ea cuprinde o porțiune din antebrațul mâinii drepte.
Cele doua biserici, cu tradiții apostolice vechi, nu aparțin lumii bizantine – bisericilor creștin-ortodoxe, ci ramurii orientale necalcedoniene.
Articol apărut în iunie 2025 în Revista de spiritualitate, tradiții și călătorii “Viața Ortodoxă”