admin Articolul de față este continuarea la a 2a parte a jurnalului de călătorie în Etiopia 2024 – Afar și Dalol, puțină meditație disponibil aici:::
PARTEA A IIIa
Ziua a 7a
Ultimul capitol al periplului nostru din Etiopia începe din partea central-sudică a țării, de la Arba Minch, unde am ajuns tot cu un zbor intern de la Addis-Abeba (așa cum vă spuneam mai sus, datorită calității drumurilor, dacă ar fi fost să parcurgem cei 500km de la Addis-Abeba la Arba Minch, cu mașina probabil că ne-ar fi luat mai bine de 10 ore…)
De la aeroporul Arba Minch suntem preluați pentru următoarea destinație – triburile din sud, dar nu înainte de a face o plimbare cu barca pe lacul Chamo din apropiere, parte din marele Rift African menționat mai sus (lacul face parte dintr-o salbă de mai multe lacuri dispuse pe o lungime de peste 3000km la sud de Addis-Abeba pe linia lacul Chew Bahir, L. Turkana, L. Victoria, L. Tanganika și L. Malawi).
Lacul, imens și cu dimensiune variabilă în funcție de sezonul ploios sau secetos (aprox. 300 kmp și o adâncime de 10-15m), deși cu un potential turistic deosebit, pare a fi mai degrabă un obiectiv strategic – pentru că micul portuleț de unde se face îmbarcarea este împânzit de militari înarmați până în dinți. Comparativ – puțin mai mare ar fi cel la mare lac din România- laguna Razim Sinoe- care are 415 kmp sau, puțin mai mic ar fi Bucureștiul în ansamblul său, cu 240kmp.
Câteva insule la malul cărora se adună crocodilii – așa-zisa Croco Market, sunt atracția principală a bărcilor cu turiști iar toată întinderea de apă este un adevărat paradis pentru păsări (de la vulturi la tot felul de rațe).
După o plimbare de câteva ore, revenim pe uscat pentru a continua drumul spre Turmi, unde vom fi și cazați.
Până la Turmi însă, după un drum de 2 ore în care parcurgem vreo 90 de kilometri, vom opri în localitatea Konso – unde vom vizita Gamule Konso Cultural Village, pentru a interacționa cu unul din cele mai interesante triburi ale Etiopiei.
Trebuie menționat că vizitarea anumitor triburi se face în prealabil cu acceptul reprezentanților acestora. Nu e de mirare că nu toate triburile sunt deschise față de turiști sau că am ajuns să avem la un moment dat 3 ghizi (însoțitori locali) – un reprezentant al agenției din Addis Abeba, un al doilea care ne-a preluat din aeroportul din Arba Minch si un al treilea- cunoscut al triburilor și cel care vorbea limba acestora, nu doar amharica (limba vorbită predominant în jumătatea sudică a Etiopiei).
Bun venit la tribul Konso, cu o vechime de peste 4000 de ani, unul din cele 67 de triburi din sudul Etiopiei. Chiar dacă-s îmbrăcați cu tricouri din polyester și poartă Adibas (*unii), sunt împrejmuiți, ca într-un labirint, de ziduri vechi de sute de ani ce străjuiesc relativ concentric vatra satului, pe masură ce aceasta s-a extins. Accesul dintr-o zonă la alta se face prin porți din trunchiuri de lemn gros de acacia, ienupăr sau cedru cu vârstă indecisă, care de regulă sunt închise noaptea. Zidurile se contruiesc pe măsură ce satul se extinde și sunt exclusiv din bolovani de bazalt, unii de dimensiuni impresionante. Nu folosesc pământ pentru a-i căptuși ci doar pietre mai mici pe alocuri. Foarte mulți copii curioși. Băieții mai mari de 12 ani nu mai dorm cu familia ci separat de aceasta, la gramadă, în acele colibe mari – locul de întâlnire al bătrânilor în timpul zilei. Sunt animiști (cred că toate elementele naturii- animalele, plantele, pietrele, râurile dar și fenomenele meteorologice – posedă o esență spirituală, un suflet sau o formă de conștiință cu care pot comunica prin diverse ritualuri) sau creștini (am înțeles că există și o biserică) or musulmani.
La moartea unei căpetenii, fiul cel mare preia conducerea tribului, iar defunctul este mumificat și păstrat 9 ani 9 luni și 9 zile în casă, după care este îngropat. Oamenii simpli sunt îngropați însă imediat după moarte.
Sunt organizați în 9 clanuri (iarăși laitmotivul lui 9 – în tradiția locală, se consideră că bebelușii se nasc în a 9-a lună de sarcină). Recunoașterea peisajului cultural Konso ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO (al 9-lea din Etiopia la momentul înscrierii) reflectă, printre altele, această structură comunitară bazată pe cele 9 clanuri.
Se practică 3 tipuri de căsătorii (din dragoste, aranjată de familie și, ca în vechiul testament, a 3a e cea în cazul în care soțul moare, fratele acestuia fiind obligat să se căsătorească cu soția văduvă pentru a avea grijă de familie..
Membrii trebuie să se căsătorească în afara propriului clan. Fiecare dintre aceste 9 clanuri are propriul său lider spiritual sau șef, numit poqalla, se pot căsători chiar dacă sunt rude, animiștii pot avea și 3 neveste.
Tribul are vreo 5000 de membri. Adesea, bărbații joacă un joc tradițional de strategie numit Lamlameta: pe o placă de lemn alungită numită toma tagega, care are două rânduri de câte 12 adâncituri (gropițe) numite awa, sunt așezate 24 piese, de obicei semințe (numite tagega) sau pietricele în loc de bile. Jocul începe de regulă cu câte două semințe în fiecare gropiță și implică „semănatul” și capturarea pieselor adversarului prin mutări tactice contra cronometru. Numele Lamlameta, care se traduce prin „în cupluri” sau „doi câte doi” – făcând referire la modul de distribuire a pieselor- este o parte esențială a vieții sociale în satele Konso, fiind folosit pentru a învăța logica și număratul.
Mai au o chestie interesantă: în interiorul fiecărui zid (val de extindere al comunității care se construiește la câteva generații), în piața centrală (mora) există un “arbore genealogic”, o alternativă a calendarului. În fapt, acolo sunt dispuși la un loc mai mulți stâlpi de lemn numiți Olahita fiecare trunchi reprezentând o generație (18 ani) ..
Ridicarea unui nou stâlp are loc în cadrul ceremoniei Kata, marcând trecerea tinerilor (cu vârste între 8 și 25 de ani) la statutul de adult. Stâlpii sunt tăiați din arbori de ienupăr (sau cedru), din pădurile sacre ale tribului, de către șamani.
Pe lângă acești stâlpi de lemn care urmăresc generațiile la nivel colectiv, tribul este cunoscut și pentru Waga — statui antropomorfe din lemn sculptate pentru a onora eroii sau căpăteniile decedate. Aceste batonete sau sculpturi oferă detalii despre viața și familia defunților, adesea numărul de inele sculptate reprezintând numărul de generații trecute ale liderilor de clan (poqalla), întărind astfel și mai mult ideea de continuitate prin cifre simbol.
Satul vizitat de noi, aflat în cel de-al treilea val de extindere, avea vreo 15 trunchiuri iar bolovanii aceia rotunzi din piața centrală de lângă Olahita spun o poveste foarte interesantă:
Piatra mare, numită și “piatra maturității” are 50kg și, pentru a demonstra că sunt pregătiți să devină bărbați – și deci pentru a se putea căsători, tinerii trebuie să fie în stare să o ridicie și să o arunce deasupra capului pe spate… dacă nu reușesc, mai au de așteptat.
Piatra mica, probabil undeva la jumătatea greutății celei mari, este pentru antrenament ..
Tot mora se mai numește și clădirea centrală din vatra satului, o structură deschisă, cu un acoperiș de paie foarte înalt, susținut de piloni groși de lemn din ienupăr sau cedru. Podeaua este o platformă de piatră ridicată la aproximativ 80 cm de sol. Pe lângă rolul de tribunal și loc de sfat, mora servește drept „casă de oaspeți” pentru vizitatori și ca dormitor comun pentru tinerii necăsătoriți din sat, care au datoria de a asigura paza așezării pe timp de noapte.
Cultura Konso este strâns legată de piatră în general; ei sunt celebri pentru terasele agricole din piatră și pentru ridicarea de stele funerare sau de comemorare a transferului de responsabilitate între generații.
– – –
După Konso, pornim și mai spre sud, fără să știm cu adevărat ce ne așteată, pe un drum infernal în care am crezut că mașina se va dezmembra la propriu. Parcurgem cei 200 de kilometri în peste 5 ore, pentru a ajunge în pragul nopții, dincolo de periferia localității Turmi, undeva în mijlocul a nicăieri, la un “resort” -Turmi Paradise Lodge – destul de primitor, în ciuda șopârlelor și țânțarilor care erau la ei acasa.
Ziua a 8-a
După o noapte petrecută aici și un mic dejun frugal, pornim și mai spre sud-sud vest, până la Omorate. Urmăm un drum prăfuit “de țară” presărat adesea cu colibe semi izolate, turme de vite sau oameni mergând la pas însă nu singuri ci cu pușca pe urmeri. (Aparent pentru protecția împotriva animalelor sălbatice, este ușor să îți procuri o armă de felul ăsta – la prețul unei vite, pentru că ne aflăm cumva la granița Kenia-Uganda-Sudan și întreaga regiune are granițele indecise…). La un moment dat am întâlnit și un “post de frontieră”: la o răscruce, drumul prăfuit fiind “blocat” de un lanț prins de doi stâlpi, din vecinătatea unei barăci, la umbra căreia doi polițiști moțăiau.
Aici avem o poveste și mai frumoasă despre tribul Dassenech de pe valea inferioară a râului Omo.
Este inutil să mai spunem că râul Omo e aproape cât jumătate din Dunărea noastră, deși pe harta Africii abia se întrezărește (îmi amintesc iarăși o remarcă a unui prieten legată de China și orașele de 2-3 milioane de oameni – vezi București- care pentru chinezi sunt total insignifiante….pentru a reveni cu picioarele pe pământ și a realiza că întotdeauna, atunci când se face o comparație, raportarea la termenul de comparație este esențială…).
După ce am trecut pe la secția de poliție locală pentru a fi “luați în evidență”, avem acceptul de a traversa râul. De regulă se traversează cu bărcile dar, din păcate (sau din fericire?), este sezonul secetos și râul are porțiuni de albie mică unde riscăm să rămânem împotmoliți. Un furnicar de oameni îl traversează la pas pe podul cu schelet din oțel, printre mașini încărcate. Niciun om, deși în marea majoritate sunt femei dezgolite de la jumătate în sus, nu e cu mâna goală. Cu toții cară câte o povară.
În fapt, tribul Dassenech (Oamenii deltei) numit local și “Geleb” sau “Marille” este un grup etnic ce numără undeva la 50-70 de mii de oameni și ființează în lungul albiei și în delta râului Omo –la vărsarea în lacul Turkana pe un teritoriu transfrontalier – Etiopia, Kenia, Sudan. Aparent nu au nevoie nici de pașaport 🙂
Minunatul sătuc vizitat de noi, este un fragment de trib ce numără câteva sute de membri și trăiește sub conducere patriarhală, la limita subzistenței. Este condus de un bătrân ajutat de un sfat al barbaților. Este semi-nomad, mutându-și tabăra pe o rază de zeci de kilometri dar doar în lunca râului de la al cărui numele își trag și numele. Se încăpățânează să își ducă existența la limita “civilizației” (în apropierea așezărilor permanente) îndeletnicindu-se cu creșterea vitelor sau cu vânătoarea crocodililor. Colibele sunt construite exclusiv de femei care chiar se pricep la asta. De altfel, din ce am înțeles, greul este dus de femei pentru că rolul bărbaților este de a vâna și de a păzi vitele, mai ales noaptea (cei mai periculoși prădători fiind gheparzii).
Legat de căsătorie, se practică aceleași reguli ca la tribul Konso (mutuale, aranjate sau un bărbat moștenește soția fratelui decedat) însă condiția esențială este ca soțul să răscumpere viitoarea soție cu vite- între 10 și 50 de capete de vite, plus capre și oi, în funcție de bogăția familiilor.
Predomină acele vaci cu cocoașă (Zebu) care sunt oferite de familia mirelui către cea a miresei, astfel că, fiicele sunt considerate o cale directă spre îmbogățirea familiei…
În tribul Dassanech, atât bărbații, cât și femeile sunt circumciși (ritualul este colectiv, se numește Dimi și are loc undeva la vârsta de 10-12 ani), aceasta fiind o condiție obligatorie pentru integrarea în viața tribului. Deși la femei este ilegală conform legilor naționale din Etiopia, o femeie care nu a trecut prin acest ritual nu se poate căsători, iar tatăl ei nu poate primi zestrea (vitele), astfel că tradiția în acest trib este în continuare extrem de puternică.
Cei mai avuți au două tipuri de colibe (de noapte – peticite pe alocuri cu bucăți de tablă, și de zi, clasice, din vreascurile vegetației de luncă, acoperite cu celofan).
Locuiesc în colibe alături de animalele mici – capre și oi (compartimentate în spate). Animalele mari sunt ținute în staule improvizate împrejmuite cu crengi cât mai spinoase pentru a fi protejate de fiarele sălbatice care atacă mai ales noaptea.
Femeile au un statut incert cu responsabilități și coafură ce ține parțial de vârstă sau statutul marital. Dealtfel, așa se și pot deosebi fetele de femeile măritate, după felul în care își poartă părul, cele măritate și cu copil fiind tunse foarte scurt.
Multe femei împodobesc diverse bijuterii din inele de plastic colorate, de regulă în culorile steagului Etiopiei, provenite de la capacele de pet, brățări pe care le vând pe mai nimic…
– – –
Ultimul element de exotism în itinerariul din sudul Etiopiei, înainte de îmbarcarea în aeroportul din Jinka înapoi spre Addis-Abeba, a fost scurta interacțiune cu câțiva membri ai tribului Banna. Potrivit statisticilor autorităților etiopiene, populația Banna este majoritar musulmană și au propriul rege.
Dar nu asta îi face speciali ci faptul că, mai ales copiii și tinerii, practică vopsitul pielii în alb și negru dar și mersul pe picioroange, o metoda foarte ingenioasă de supraveghere a turmelor dar și de a evita atacurile animalelor sălbatice.
La acest trib, ca și la vecinii lor Hamer, tinerii Banna trebuie să treacă printr-un ritual de inițiere mai special pentru a deveni bărbați. Pentru asta, tânărul trebuie să sară și să alerge pe spatele a 10-15 vite aliniate, fără să cadă. Dacă reușește, are dreptul să se căsătorească și să aibă propriile vite. În timpul acestui ritual femeile din familie sunt biciuite ritualic pe spate pentru a-și arăta devotamentul față de tânărul care trece prin inițiere. Cu cât rănile sunt mai mari, cu atât dragostea și devotamentul este considerat mai mare (găsiți referințe foarte multe pe internet despre acest ritual controversat al biciuirii)…
Interesante sunt și faimoasele coafuri ale femeilor din acest trib, renumite pentru frumusețea lor și pentru modul în care își aranjează părul în șuvițe subțiri (codițe), unse cu un amestec de argilă roșie (ocre), apă și grăsime animală.
În toate triburile vizitate din regiune, bărbații poartă adesea cu ei un suport de lemn pentru cap (borkoto), care servește și drept scaun, dar care are rolul și pentru a le proteja coafurile elaborate în timpul somnului sau pur și simplu pentru confort…
