admin Betania, mormântul lui Lazăr
Sâmbăta lui Lazăr
Lazăr era evreu de neam, din ceata fariseilor, și, după cum s-a găsit undeva, fiul fariseului Simon, de loc din satul Betania. Domnul nostru Iisus Hristos pe când petrecea pe pământ pentru mântuirea neamului nostru, s-a împrietenit cu el în astfel de împrejurări: Hristos venea adesea în casa lui Simon şi vorbea cu el mai cu seamă despre învierea morţilor. Cu acest prilej Lazăr s-a împrietenit cu Domnul mai mult; dar nu numai el, ci şi cele două surori ale lui, Marta şi Maria.
Betania este departe de Ierusalim ca la cincisprezece stadii (sub 3 km) [Stadiul, a fost o unitate antică de măsură a lungimii. În perioada elenistică lungimea unui stadiu era de 185 de metri, aceasta fiind lungimea tipică a unui teren pentru sport („stadion”) din acel timp.]
După moartea sa, surorile lui Lazăr L-au întâmpinat şi I-au spus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar şi acum, dacă ai voi, îl înviezi, căci poţi! Iisus a întrebat poporul: Unde l-aţi pus? Şi îndată toţi au pornit la mormânt. Când au ridicat piatra de pe mormânt, Maria a spus: Doamne, miroase, căci este de patru zile în groapă!
În urma Iisus s-a rugat şi, vărsând lacrimi, a strigat cu voce mare: Lazăre, ieşi afară! Şi îndată a ieşit mortul; iar după ce a fost dezlegat, a plecat acasă.
Ce a făcut prietenul Domnului după Înviere?
Se știu puține despre Lazăr, după Învierea și Înălțarea Domnului.
Tradiția reține că el avea treizeci de ani la momentul învierii sale și a mai trait încă treizeci de ani, timp în care nu a mai zâmbit și nu a mai râs decât o singură dată, într-o zi în care a văzut un om furând un vas de lut, iar el a început să râdă zicând : “lutul fură lutul“ !
Conform tradiției ortodoxe, după Înălțarea la Cer a Mântuitorului, Lazăr a fost nevoit să fugă din Ierusalim, de frica marilor preoți și a fariseilor, care doreau să îl ucidă. S-a refugiat în Ciprul de astăzi, în localitatea Kittium (Larnaca), unde Sfinții Apostoli Pavel și Varnava l-au hirotonit drept primul episcop de Kittium. De aceea toate scaunele episcopale din Larnaca au icoana lui Lazăr în loc de cea a lui Hristos, așa cum este tradiţia oficială a Bisericii Ortodoxe.
Se spune că Lazăr după învierea sa nu mânca altceva decât dulciuri [fructe]. Se mai spune că Preacurata Maica a lui Dumnezeu a lucrat cu mâinile ei un omofor şi i l-a dăruit…
Lazăr n-a spus nimic despre cele din iad, sau pentru că nu i s-a îngăduit să vadă cele de acolo, sau, dacă le-a văzut, i s-a poruncit să le tacă. Din această pricină orice om de curând mort se numeşte Lazăr. De asemenea, îmbrăcămintea de înmormântare se numeşte lazarome; cuvântul lasă să se înţeleagă că are să se facă şi cu noi minunea făcută cu Lazăr. Căci dacă el a înviat la cuvântul lui Hristos şi a trăit din nou, tot aşa şi omul, deşi a murit, la trâmbiţa cea din urmă va învia şi va trăi veşnic.
Coborând în Mormântul lui Lazăr
Dacă nu ești obișnuit cu aspectul așezărilor arăbești, după eleganța Ierusalimului modern, intrarea in Azariya poate produce un șoc cultural. De altfel, ca peste tot în Palestina, menținută intenționat sub control și în sărăcie de către statul israelian, aspectul localității este aglomerat, murdar și plin de moschei. Cu cei 17.600 locuitori (musulmani) ai săi, Azariya este al doilea oraș palestinian din Guvernoratul Ierusalim.
Din parcare, accesul către mormîntul lui Lazăr se poate face trecînd prin gradina bisericii ortodoxe moderne, construită în anul 1965, care include peretele de nord al fostei biserici benedictine, sau pe o straduță în pantă lină, plină și ea cu magazine de suveniruri locale, care urcă înspre mormântul cu intrare direct din stradă.
Dacă grupul este mai mare, trebuie împărțit, pentru că în mormântul lui Lazăr nu pot coborî mai mult de 10-15 persoane, simultan, atât datorită faptului că locul este strâmt, dar și datorită lipsei de aer.
Conform relatărilor pelerinilor din primele veacuri creștine, în vestibul (spatiul de jos, de la capătul scarilor, dar înainte de intrarea in mormântul propriu-zis) se crede că a stat Iisus atunci când l-a chemat pe Lazăr să iasă din mormânt.”
Intrăm și noi rând pe rând, la cîțiva metri sub nivelul străzii, strecurându-ne prin intrarea orizontală și apoi mai coborând ultimele trei tepte către ultima cameră, un spațiu ca un cub pietruit jur împrejur. Ne facem o rugăciune scurtă și ne gândim că imediat alături, după petretele de piatră, acolo de unde am coborât și unde stă acum părintele cu grupul de pelerini, este de fapt Iisus, Fiul lui Dumnezeu, care ne cheamă de la moarte – viața noastră de acum – la viața cea adevărată! Lazăre, ieşi afară!
Mormântul lui Lazăr, scurt istoric
Satul Betania, situat la aproximativ 2,4 km de Ierusalim, pe versantul sud-estic al Muntelui Măslinilor, este unul dintre locurile de pelerinaj renumite din Țara Sfântă, mai ales datorită mormantului lui Lazăr cel înviat a patra zi de către Domnul Iisus Hristos. Localitatea se numeste astăzi Al-Eizariya sau al-Azariya, ceea ce în limba arabă înseamnă Locul lui Lazăr – mormântul acestuia reprezentând loc sfânt atât pentru creștini, cât și pentru musulmani.
Mormântul a fost identificat ca fiind a lui Lazăr încă din primele veacuri creștine, primele mențiuni datând din secolul IV, în scrierile lui Eusebiu din Cezareea ( 330) și ale Pelerinului din Bordeaux – Itinerarium Burdigalense (333).
Prima mențiune despre o biserică închinată Sfântului Lazăr în acest loc, denumită Lazarium, apare în scrierile Sfântului Ieronim, la anul 390 și mai apoi în itinerariul pelerinei Egeria (410). Lazarium includea biserica, mormântul lui Lazăr și un spațiu deschis între ele, care probabil servea ca și atrium însă a fost distrus de un cutremur în secolul al șaselea și a fost înlocuit de o biserică mai încăpătoare, care a rămas intactă până în vremea cruciaților.
Regina Melisenda a Ierusalimului, care a obținut satul Betania în anul 1138, a reparat biserica deja existentă – care rămăsese principalul punct de pelerinaj din zonă – și a construit o mănăstire pentru călugărițe benedictine. După căderea Ierualimului, la 1187, călugărițele au fost nevoite să plece în exil, noua biserică a fost dărâmată, dar vechea biserică din secolul al șaselea și turnul (construit tot de regină) deși avariate, s-au păstrat.
În anul 1384, s-a construit o moschee peste vechile structuri, pentru ca în secolul XVI otomanii să construiască moscheia al-Uzair, numită astfel în onoarea sfântului protector al satului, Sfântul Lazăr.
Peste încă o sută de ani, creștinii au fost invitați să viziteze locul sfânt, iar pentru că accesul în mormânt era dificil, călugărilor franciscani li s-a permis, între anii 1566 – 1575, să sape o altă intrare, pe versantul de nord, moment la care intrarea din interiorul moscheii a fost astupată. Și în prezent este folosită noua intrare către mormântul lui Lazăr, iar locul, ca proprietate aparținând unei familii musulmane, este accesibil doar contra cost.
Al doilea mormânt al lui Lazăr
La Larnaca, în Cipru, se află cel de-al doilea și ultimul mormânt al lui Lazăr cel înviat a patra zi, mormânt care a fost găsit în jurul anului 890 cu moaştele sale înăuntru şi purtând inscripţia „Lazăr, prietenul lui Hristos” și peste care a fost construită o biserică închinată Sfântului Lazăr, care dăinuie până în ziua de azi.
Tradiția catolică îl numește pe Lazăr drept primul episcop al Marsiliei (Franța), dar secole de-a rândul s-a perpetuat o confuzie între Lazăr din Betania și un Episcop Lazăr al Marsiliei, din secolul al V-lea.
Încurcătura a fost însă lămurită când au fost găsite moaștele sfântului episcop, iar acum cei doi sfinți sunt cinstiți sparat de către Biserica Catolică: Lazăr din Betania pe 17 august, iar Episcopul Lazăr al Marsiliei pe 31 august.
Pentru rugăciunile prietenului Tău Lazăr, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi, Amin. “
