admin Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul Armeniei este pomenit în calendarul creștin-ortodox la data de 30 septembrie, fiind cel de-al 36-lea episcop ce a semnat pe lista celor 318 Sfinți Părinți prezenți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325.
Este cu neputință ca pelerinul care viziteaza Armenia să nu afle despre Sfântul Grigorie Luminătorul, mai ales ca această țară este prima din lume în care creștinismul a devenit religie de stat (în anul 301 e.n.), datorită lucrării acestui sfânt.
Cine a fost Sfântul Grigorie, Luminătorul Armeniei?
Sfârșitul veacului al III-lea găsește teritoriul actual al Armeniei la hotarul dintre Imperiul Roman (condus de împăratul Dioclețian) și regatul sasanid persan, aflate în conflict direct. Atât romanii cât și perșii erau păgâni, iar marea majoritate a armenilor împărtășeau credința zoroastristă persană, jertfind diverșilor zei antici pe altare de foc.
Născut în Armenia din părinți păgâni însă de neam bun, sfântul este trimis în Cezareea Capadochiei pentru că, așa cum consemnează unele izvoare istorice, tatăl său Anak, complotând cu perșii, este cel care l-a asasinat pe regele armean Khosrov al II-lea (în 252) – tatăl viitorului rege Tiridates (Tiridat al III-a (287-330)).
Potrivit tradiției armene, convertirea regelui Tiridat al III-a și a întregului popor armean pleacă de la premisa că sfântul Grigorie s-a intors în Armenia înrolat în armata proaspătului rege, ca secretar.
În timpul unei ceremonii religioase zoroastriene, Tiridates a ordonat întregii suite militare să aducă jertfe statuii zeiței Anahit din Eriza. Sfântul Grigore, deși apropiat al regelui (regele nu știa ca Grigorie este fiul ucigașului tatălui său), prin refuzul său de a jertfi idolilor – mărturisind credința creștină – a stârnit furia acestuia, iar regele a poruncit sa fie supus la chinuri groaznice mai multe zile, munci pe care sfântul le-a răbdat cu bărbăție, slăvind si mulțumind pe Dumnezeu.
Furia regelui s-a accentuat și mai mult atunci când, din mulțimea de oameni adunată pentru a vedea chinurile la care era supus sfântul, a aflat că Grigorie era de fapt fiul lui Anak, “trădătorul” care-i ucisese tatăl.
Auzind aceasta, împăratul s-a umplut de rîvnă mare pentru sîngele tatălui său şi a poruncit ca, legând mâinile şi picioarele sfântului, să-l arunce într-o groapă adâncă, în cetatea Artaxat. Iar goapa aceea era plină de noroi, de şerpi, de scorpioni, de toate jivinile cele veninoase şi de viermi. În acea groapă a petrecut Sfântul Grigorie paisprezece ani, nevătămat însă de acele jivine târâtoare.
Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, o văduvă oarecare îi arunca lui în fiecare zi câte o părticică de pâine.
Groapa în care sfântul a viețuit treisprezece ani (după unele surse chiar piasprezece) – o temniță subterană – este astăzi în incinta Mănăstirii Khor Virap un puț pietruit, adânc de 10 m, în care pelerinii pot coborî pe o scară metalică verticală, pentru a se ruga Sfântului Grigorie Luminătorul Armeniei în locul pătimitilor sale.
Tot în data de 30 septembrie, Biserica Ortodoxă le pomenește și pe Sfintele Mucenițe Ripsimia (Hripsime) și Gaiani.
În vremurile în care sfântul Grigorie era întemnițat, Diocleţian (284-305), împăratul Romei, a trimis în toată stăpînirea sa soli ca să i se găsească cea mai frumoasă fecioară, pe care să o ia de soție. Şi căutînd, trimişii au aflat o fecioară creştină, anume Ripsimia, care petrecea într-o mânăstire de fecioare, sub grija egumenei Gaiana. Iar ostașii trimițând descrierea feţei fecioarei aceleia împăratui, acesta degrabă a iubit frumuseţea Ripsimiei foarte mult și s-a aprins spre dânsa, trimițând înapoi sol în dorința să-i fie lui femeie. Iar ea, în inima sa, a zis către Hristos: “Nu mă voi depărta de la tine, mirele meu Hristos, şi fecioria mea cea afierosită Ţie, nu o voi face de hulă”.
Şi aşa, făcînd sfat cu surorile şi cu stareţa sa Gaiana, adunîndu-se cu dânsa, au hotărât toate treizeci și șapte să fugă în Armenia în mare taină.
Istoria încreștinării Georgiei și Armeniei se împletește cu lucrarea sfintei Nina, care a călătorit cu acest grup de fecioare şi le-a urmat până în capitala Armeniei – Vagarsapat.
Înştiinţîndu-se Diocleţian că Ripsimia a fugit în Armenia cu alte surori, a trimis scrisoare la Tiridat, împăratul Armeniei, cu care era în mare prietenie, înştiinţîndu-l pe el şi spunîndu-i: “Pe Ripsimia, pe care am vrut s-o iau mie femeie, au amăgit-o unii din creştini, şi şi-au ales ca să se rătăcească, cu ruşine, prin ţări străine decît să-mi fie mie soţie. Ci, aflând-o pe ea, sau să o trimiţi la noi, sau, de vei vrea, tu să o ai pe ea de soţie”.
Tiridat a aflat despre grupul de fecioare, mai ales despre frumusețea deosebită a uneia dintre ele și trimițând armată le-au împresurat și le-au prins pe acestea; însă cu minune au fost izbăvite de la moarte, pentru că soldații aveau ordin sa ucidă fecioarele și doar pe Ripsimia să o aducă la palat. Deci izbăvite fiind fecioarele, au rămas în cetate.
La vederea frumuseții fecioarei, adusă singură la palat, Tiridad s-a aprins cu poftă, ispitind-o cu bogății nemumărate dacă va binevoi să îi fie soție, însă sfânta l-a refuzat, împotrivindu-se cu bărbăție îmbrățișărilor și poftei împăratului.
Deci mâniindu-se Tiridat degrab a început ca un îndrăcit a se lovi pe sine şi a se tăvăli pe pămînt. Venind noaptea, Sfânta a reușit să fugă în cetate la surorile sale, care bucuroase au primit-o și cu cântări de laudă au preamărit pe Dumnezeu.
A doua zi însă iarăși au prins soldații pe fecioara Ripsimia și cu amare chinuri și schingiuiri au ucis-o pe ea.
La fel și pe celelalte fecioare, prin sabie le-au mucenicit pe ele. Iar pe Gaiana, ceea ce era stareţă, cumplite chinuri suferind (i-au tăiat limba, cu sulițe au străpuns grumajii ei și cu pietre ascuțite i-au bătut trupul), cu moarte mai amară au omorât-o. Iar trupurile acestora au fost aruncate spre mâncarea fiarelor…
Sfânta Nina, ascunsă după rămurelele unui trandafir sălbatic, a scăpat de mucenicie printr-o minune, îndemnată fiind mai apoi să pornească spre nord în pământurile Georgiei păgâne.
Tiridat, ca un om fără de minte fiind, abia a şasea zi după moartea acelor fecioare şi-a venit în sine şi s-a dus la vânat. Iar prin rînduiala lui Dumnezeu cea minunată, în acea cale a venit asupra lui o asemenea mustrare, încît a prefăcut nu numai mintea, ci şi asemănarea cea omenească în schimonosire şi s-a schimbat în asemănare porcească, aşa ca după tot chipul s-a făcut întocmai ca un porc mistreț. Cine a auzit de Nabucodonosor, care din om şi-a schimbat forma în dobitoc, să-şi zugrăvească înaintea ochilor tot aşa şi pe Tiridat, că în loc de om vier îl vedea. Şi nu numai împăratul ci şi alţii, voievozi şi ostaşi, toată casa lui, care se învoiseră la moartea fecioarelor, erau cu toții îndrăciţi. Aşa îi certa pe ei mânia lui Dumnezeu pentru sângele nevinovat vărsat.
Ieșirea din groapă a Sfântului Grigorie
Însă Dumnezeu, milostiv fiind, i-a miluit pe ei în acest chip: surorii împăratului- Khosrovidukht i s-a arătat în vis un bărbat înfricoşat, în slavă mare, şi i-a zis: “De nu va fi scos Grigorie din groapă, Tiridat nu se va tămădui”. Deci, deşteptându-se din somn aceasta, a spus la oameni vedenia sa. La toţi era de necrezut lucrul acesta, pentru că cine se aştepta ca Grigorie, după treisprezece ani să fie viu, cel ce a petrecut între tot felul de jivini şi pierdut în noroi. Cu toate acestea au mers la groapă şi au strigat: “Oare eşti viu Grigorie?” Şi a răspuns din groapă Grigorie: “Sunt viu, cu darul Dumnezeului meu!”
Astfel scos din temniță și curățat, sfântul a fost purtat cu cinste mare, norodul închinându-i-se și cerând tămăduire pentru împărat şi ostaşii lui. Iar Fericitul Grigorie mai întîi i-a întrebat despre trupurile cele ucise ale sfintelor fecioare, de vreme ce de nouă zile zăceau neîngropate. Şi adunând trupurile lor le-au îngropat cu cinste. După aceasta, a început a-i învăţa pe ei ca să se întoarcă de la idoli şi să creadă în unul Dumnezeu şi în Iisus Hristos fiul Lui, şi aşa să nădăjduiască spre mângâierea şi darul Lui. Şi le spunea lor că pentru aceasta Domnul Dumnezeu l-a păzit pe el viu în groapă, în care îngerul lui Dumnezeu adeseori îl cerceta, ca pe ei să-i aducă la lumina bunei credinţe din întunericul închinării de idoli. Învăţîndu-i pe ei să sporească în Hristos, le sădea în suflet pocăinţa.
Şi văzîndu-le mai apoi smerenia, le-a poruncit să zidească o biserică, pe care degrabă au zidit-o și cu mare cinste, au așezat trupurile fericitelor muceniţe şi punînd o cruce în biserică, a poruncit oamenilor ca să se adune acolo şi să se roage. După aceea l-au dus pe Tiridat împăratul la trupurile sfintelor fecioare pe care el le ucisese, ca să se roage lor ca mijlocitoare către Domnul Iisus Hristos.
După ce s-au făcut aceastea, împăratului dar și ostaşilor celor îndrăciţi li s-au redat chipul cel omenesc şi au ieşit duhurile cele viclene şi toţi s-au tămăduit; şi mulţime de alţi bolnavi se tămăduiau de către Sfîntul Grigorie, cu numele Domnului nostru Iisus Hristos. Apoi, degrabă, toată Armenia s-a întors la credinţa în Hristos şi poporul a sfărâmat templele și altarele idoleşti, zidind biserici și mănăstiri în care bine înflorea credința creștină.
Regele Tiridat al III-lea a continuat lupta cu diverse fracțiuni ce nu au renunțat la zoroastrismul adânc înrădăcinat în poporul armean, astfel că, împreună cu soția sa Ashkhen, este canonizat ca sfânt în Biserica Apostolică Armenească și implicit în toate Bisericile Ortodoxe Orientale.
După organizarea vieții bisericești, Sfântul Grigorie s-a retras în pustie, unde și-a sfârșit zilele cu pace, la adânci bătrâneți, după 31 de ani de păstorie, în jurul anului 328.
De viața și activitatea Sfântului Grigorie este legată în mod direct răspândirea cultului sfintelor moaște în Armenia, știut fiind faptul că, atunci când s-a întors din Cesareea, a adus cu sine părticele din moaștele Sfântului Ioan Botezatorul și ale Sfantului Mucenic Atinoghen. De asemenea, s-a îngrijit temeinic de sfintele moaște ale fericitelor treizeci şi cinci de fecioare împreună cu Sfânta Ripsimia şi cu maica lor duhovnicească – Gaiani.
Sfintele moaște ale sfintei Gaiane alături de celelalte fecioare se află în biserica Sfânta Gaiane (sec VII), situată în apropierea Catetralei Etchmiadzin. Tot în Etchmiadzin (Vagharshapat) Biserica Sfintei Ripsimia (una dintre cele mai vechi și bine păstrate biserici din Armenia din anul 618) adăpostește moaștele fecioarei.
Sfintele moaște ale Sfântului Grigorie Luminătorul Armeniei
Cu o istorie tumultuoasa, rămășițe din sfinte moaște ale sfântului Grigorie se află în Catedrala Sfântul Grigorie din Erevan, catedrală nouă, sfințită în 2001 cu ocazia sărbătoririi a 1700 de ani de creștinism în Armenia. Controverse sunt legate de mâna dreaptă a sfântului, deoarece, pe seama ei, a luat nastere în Armenia o tradiție potrivit căreia, posesia acesteia confera legitimitate episcopului pentru a accede la demnitatea de Catolicos. Astfel că, din secolul XV, încep a fi menționate două brațe drepte ale Sfantului Grigorie.
Mâna dreaptă a Sfântului Grigorie păstrată la Etchmiadzin – biserica mamă a Bisericii Apostolice Armene și reședința catolicosului – este îmbrăcată într-o ferecatura ce dateaza din 1657 și se folosește până astazi, alături de alte odoare bisericești, la sfințirea Sfântului și Marelui Mir în Biserica Armeana.
Mâna dreaptă a Sfântului Grigorie Luminătorul aparținând Catolicosatului de Cilicia, în Antelias (Liban), are o formă diferită, fiind deschisă, asemenea mâinii unui episcop în gestul liturgic al “punerii mâinilor”, iar ferecătura este făcută în 1928 la Alep în Siria, acolo unde moaștele sfântului au poposit de-a lungul timpului, datorita prigoanelor.
Părticele din mâna dreaptă a Sfantului Grigorie Luminătorul se mai găsesc în Biserica Sfantul Grigorie Luminatorul din Cezareea, Turcia, și în Biserica Sfantul Iacov a Patriarhatului Armean din Ierusalim. De asemenea, părticele din moaștele Sfantului Grigorie se mai gasesc in Italia, la catedrala Sfantul Grigorie Luminătorul din Napoli.
Deși este imposibil de aflat care dintre aceste relicvarii este mai vechi, nimeni nu a negat autenticitatea lor, știut fiind faptul că mai multe părticele din mâna dreapta a Sfântului Grigorie au fost împărțite, de-a lungul timpului, între diverse comunități creștine.
O părticică din moaștele sale se află și la Biserica „Sfântul Gheorghe”- Vechi din București.
Iconografie
Pentru că Biserica Apostolică Armeană s-a separat de Biserica Ortodoxă Răsăriteană încă din 506, după Sinodul de la Calcedon și face parte dintre bisericile orientale, exista relativ puține reprezentări iconografice ale sfântului Grigorie Luminătorul sau ale sfintelor fecioare Hripsimia si Gaiane. De asemenea, pe regele Tiridad al III-a îl găsim reprezentat ca sfânt doar în iconografia georgiană, cu fizionomie de porc mistreț (această reprezentare fiind o ilustrare directă a tradișiei convertirii sale, descrisă de istoricul Agathangelos).
Găsim o icoană a sfântului Grigorie în Mănăstirea Akhtala (în nordul Ameniei aproape de granița cu Georgia) alături de Mesrop Mashtots, creatorul alfabetului armean, poate și pentru că această mănăstire a aparținut în secolul XIV Bisericii Ortodoxe Georgiene și încă păstrează un amestec de fresce bizantine, icoane georgiene și câteva în stil armenesc. O altă icoană a sfântului este chiar în temnița de la Khor Virap în care a viețuit treisprezece ani. (foto principala a articolului)
În Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim
Importanța pe care lucrarea Sfântului Grigorie Luminătorul o are în fața Domnului și a întregii creștinătăți (aceea de a evangheliza țara care a avut curajul de a decreta, pentru prima oară în lume, creștinismul ca religie de stat, după trei secole de prigoană aspră asupra discipolilor lui Dumnezeu Cuvântul) este dată și de faptul că în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, acestui mare sfânt îi este dedicat un întreg paraclis.
În imediata apropiere a Golgotei, coborând (treptele) către locul în care Sfânta Împărăteasă Elena a aflat Sfânta Cruce a Mântuitorului, se află un spațiu amplu, o capelă din sec al XII-lea aparținând Bisericii Armenești, care îi este dedicată de armeni Sfântului Grigorie Luminătorul, chiar dacă oficial este denumită capela Sfintei Elena. În urma lucrărilor de restaurare și a săpăturilor efectuate în anii 1973-1978, au fost descoperite în acel loc un gol care conține un desen din sec. al II-lea al unei nave romane, ziduri ale templului lui Hadrian din sec. al II-lea și un zid mai înalt, din prima Biserică a Sfântului Mormânt, ridicată în sec. al IV-lea de către Sfântul Împărat Constantin.
”Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. (Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei).
Articol publicat în revista Viața Ortodoxă, Nr 33, Septembrie 2023
