Muntele gunoierilor de la periferia Cairo sau cine sunt zabbaleenii?

Știați că …

La periferia orașului Cairo, într-o țară eminamente musulmană, se află cea mai mare biserică creștină din întreg Orientul Mijlociu?

Este vorba despre Biserica Sfântului Simon Pantofarul, biserica gunoierilor din Cairo (așa-numiții zabbaleeni), o biserică semi-descoperită, săpată în munte sub formă de amfiteatru și ce dispune de peste 21.ooo de locuri!

Cairo, capitală nu doar a Egiptului, ci a intregii lumi arabe, are o populație de aproximativ 20 milioane de locuitori, mai mult decât pare că are acum întreaga Românie. Dintre aceștia, peste 90% sunt musulmani și undeva sub 10% creștini. Însă gunoierii metropolei sunt creștini și și-au construit în comunitatea lor, situată pe Muntele Mokattam din estul orașului Cairo, o ….catedrală!

Catedrala este închinată Sfântului Simon Pantofarul, iar acest lucru nu este întâmplător, pentru că, în secolul al X-lea, acest tăbăcar credincios și umil din Cairo a fost cel prin a cărui rugăciune Dumnezeu a făcut să se multe din loc muntele în care viețuiesc acum gunoierii, salvând astfel de la pieire toți creștinii din Egipt. 

…

Am vizitat acest loc prima dată prin octombrie 2023… Auzisem despre orașul gunoierilor din Cairo și despre faimoasa lor biserică, în care se fac multe minuni – dar din cauza ideii că trebuie să traversez un “munte de gunoaie”, până acum nu am fost foarte curios să dau formă demersului de a-l vizita…

 

Experiența însă a fost copleșitoare! Am traversat cu microbuzul partea estică a orașului și poate, cu excepția mirosului greu, nimic nu ni s-a părut atât de sordid, încât să nu fi putut parcurge drumul pe jos: oameni săraci, dar în majoritatea lor curat îmbrăcați (mulți dintre tineri în cămăși albe); tarabe cu fructe și legume proaspete, un localnic ce cocea lipii în stradă și le vindea calde; elevi cu ghiozdane în spate, mămici creștine mergând spre undeva… (creștinele pot fi recunoscute pentru că nu sunt îmbrobodite ca musulmancele); și multe mașini, un furnicar de mașini care urcau și coborau. Unele preluau din depozitele de la stradă deșeuri sortate și așezate meticulos pe sortimente (baloturi de saci de rafie, peturi și capace de peturi de aceeași culoare!, cartoane presate etc); altele, camioane mari cu saci de gunoaie stivuite în echilibru precar; în același timp, dacă ridicai privirea spre etajele superioare ale locuințelor, puteai să vezi reprezentări ale Fecioarei Maria, probabil luminate noaptea cu beculețe colorate….

Iar la capătul traseului șerpuitor, la “ieșirea” din această pantă de oraș, pe la mijlocul muntelui arid, brusc ni s-a deschis în față platoul bisericilor, de o curățenie și o eleganță incredibile! Icoana mare a Sfântului Simion Pantofarul străjuia, în dreapta, intrarea…Atunci am realizat că reticența mea de a vizita acest loc incredibil, care ne-a stârnit tuturor curiozitatea, nu a avut niciun temei.

Dar cine sunt gunoierii aceștia, cum de și-au făcut o asemenea biserică imensă, ca un amfiteatru și… cine este sfântul care patronează toată această lucrare de afirmare a creștinismului activ, într-o mare de musulmani ostili?

 

Puțină istorie..

În primele veacuri creștine, în centru Egiptului, de-a lungul Văii Nilului – de unde proveneau aceste familii – azi de gunoieri, creștinismul a fost îmbrățișat cu atâta fervoare de către egipteni, încât a dat milioane de mucenici (există lângă Minya ruinele unui oraș – Ansena, denumit orașul celui un milion de mucenici). Mai apoi, până în secolul al VII-lea, în Sahara au existat mănăstiri cu 4.000 și chiar 10.000 de viețuitori, așa încât se spunea că armata statului nu mai avea de unde recruta tineri, mulți dintre aceștia devenind ostași ai lui Hristos, călugări. Vestigiile acestor mănăstiri glorioase le vizităm și azi, una dintre ele, Mănăstirea Roșie, păstrând fresce similare cu cele din Constantinopol!

Cu toate acestea, după invazia arabă din secolul al VII-lea, datorită opresiunii inimaginabile a noilor stăpânitori, numărul creștinilor a tot scăzut, iar la aceasta a contribuit și faptul că arabii au pus un bir asupra locuitorilor care aveau altă religie decât cea musulmană, aceștia devenind tot mai săraci. În timp, multe sate creștine au rămas fără biserici și fără preoți, iar populația coptă și-a păstrat religia de multe ori doar formal, fără a avea nici cunoștințe catehetice de bază asupra creștinismului.

Pentru că da, Egiptul a fost începând cu secolul I era noastră, un adevărat leagăn al creștinismului primar și adevăratul loc al nașterii monahismului! (Tradiția atribuie fondarea Bisericii din Alexandria Sfântului Evanghelist Marcu iar în secolele II-III  viața monahala număra zeci de mii de viețuitori cu strădania Sfântului Antonie cel Mare și a Sfântului  Pavel Tebeul). Asta până să pice sub invazia musulmană din secolul VII (anii 639-642)….

Zabbaleenii

Cuvântul ”Zabbaleen” înseamnă în araba egipteană “oameni ai gunoaielor” sau adesea numiți și ”crescătorii de porci”. Cum a început? În preajma anului 1900, multe din familiile creștine sărace din centrul Egiptului au migrat spre Cairo și, pentru a-și câștiga cele necesare traiului, au devenit gunoieri.

De ce este semnificativă acestă a doua denumire a gunoierilor? Pentru că ei, creștini fiind, pot consuma carne de porc – într-o țară musulmană, acolo unde porcul este considerat, din motive religioase, un animal murdar, fiind interzis a crește, a înmulți, a mânca această carne, dar și a locui în apropierea crescătoriilor de porci. Dar Zabbaleen-ii au transformat acest mare impediment social, cu totul deranjant pentru autorități (și nu numai), într-un atuu care le-a permis să își asigure un mod de viață ca un monopol – deloc ușor de gestionat, dar care totuși nu are concurență. Pentru că așa cum spuneam, datorită politicii de subminare a creștinismului practicată sute de ani de conducătorii musulmani ai țării, comunitățile creștine sunt rare în Egipt.

Cairo cu cei 20 de milioane de locuitori produce zilnic  aproximativ 15 mii de tone de gunoi solid, din care Zabbaleen-ii colecteaza (din ușă în ușă) aproximativ o treime, mai ales din carterele sărace. Bărbații și tinerii se ocupă zilnic de colectare (aplicând tarife infime pentru această operațiune) și transportă gunoiul nesortat, în orașul lor de la poalele Muntelui Mukattam (Muqattam), cu ajutorul cărucioarelor trase de măgăruși sau a camionetelor.

Femeile și copiii sortează acest gunoi, dând porcilor partea organică a deșeurilor colectate. Mirosul este îngrozitor, dar ei reușesc să recicleze astfel 80% din gunoaiele orașului, în condițiile în care, după îndepărtarea materialelor organice, gunoiul se separă după criteriile impuse acum în toată lumea pe criteriile ecologice: hartie, plastic, sticlă, aluminiu, metale etc.. Iar plasticul pe culori pentru că am văzut saci imenși transportați de ici colo, cu dopuri doar de culoare verde de la recipientele din plastic…!

Mediul în care trăiesc, dar și gunoaiele pe care le sortează manual (evident, fără mănuși!) fac, din păcate, ca sănătatea lor să fie precară, iar rata de imbolnăvire, foarte mare. De exemplu, rata de mortalitate infantilă, mai ales datorată tetanosului, era în anul 1981 de 240 decese la 1000 de nașteri (un copil din patru nu supraviețuia!). În 1991 a scăzut la jumătate (117 la mie), dar nivelul acestui indicator a rămas totuși foarte mare, față de rata medie a mortalității infantile din Cairo pentru perioada 1990-95, care a fost de 45,6 la mie…

Populația metropolei îi susține în activitatea lor, pentru că egiptenii nu sunt obișnuiți cu sortarea la sursă a gunoiului (în tomberoane cu destinații diferite) și le este convenabil să li se preia zilnic gunoiul uneori chiar de la ușa apartamentelor.  Iar dacă parcurgeți la pas Cairo noaptea, veți fi oripilați văzând cum locuitorii orașului duc coșurile de gunoi la marginea trotuarelor și le abandonează acolo , însă dimineața străzile sunt absolut curate!

Deși administrația metropolei are cheltuieli de colectare și reciclare a deșeurilor aproape de zero, aceasta continuă să șicaneze continuu Zabbaleenii creștini, de-alungul timpului iar unul din cele mai șocante episoade a fost cel al unei evacuări forțate. Astfel, în anul 1970 Zabbaleenii au primit ordin de evacuare intempestivă, într-un termen de patru zile, din vechile lor locații de pe platoul Giza, pentru a fi mutați la poalele Muntelui Mukattam – un versant stâncos, arid și sterp. Mutarea aceasta probabil a fost justificată de curățirea și urbanizarea zonei turistice a piramidelor, dar din punct de vedere socio-uman, modul în care a fost făcută a ridicat mari semne de întrebare.  Pentru o vreme, de teama altui episod de evacuare forțată, aceștia au trait în colibe improvizate…

Totuși, atunci când au fost forțați să se mute pe Muntele Mokattam,  nu știau mai nimic despre religia lor; Dar parcă, printr-o succesiune de minuni, comunitatea s-a închegat și și-a redescoperit calea…

Dar cine este Sfântul Simon Pantofarul?

Sfântul Simon Pantofarul (sec X) este un sfânt al Bisericii Ortodoxe Copt Egiptene, care a mutat din loc, cu rugăciunea, Muntele Mokattam din Cairo, în timpul stăpânirii musulmanilor Fatimizi sub Califul al-Muizz Lideenillah (953–975), în timp ce Avraam Sirul a fost Papă al Bisericii Ortodoxe Copte din Alexandria.

Potrivit sinaxarului, Califul al-Muiz, instigat de conducătorul comunității evreiești, i-a cerut Patriarhului copt să demonstreze că ceea ce este scris în Biblia sa este adevărat. Citatul ales a fost: ”Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” (Matei 17, 20). Iar muntele care trebuia să fie mutat prin rugăciune era Muntele Mokattam din Cairo.

În cazul în care patriarhul nu va putea face această demonstrație, înseamnă că religia sa nu este cea bună, iar el, înpreună cu toți copții, urma să fie trecuți prin sabie. Patriarhul Avraam a cerut trei zile pentru a înfăptui această minune. Conducătorul Bisericii Copte a plecat apoi și a format un grup de călugări, preoți și bătrâni, cărora le-a cerut să rămână în post și rugăciune, timp de trei zile. În dimineața zilei a treia, Avraam se ruga înăuntrul Bisericii Suspendate (sediul patriarhiei), când i-a apărut Maica Domnului, spunându-I  să meargă în piața mare. Ea i-a spus: „Acolo vei găsi un om cu un singur ochi, care poartă pe umăr un vas plin cu apă; cere-i să vină cu tine, căci el este cel prin care Dumnezeu va face  această minune”.

Sântul Simon Pantofarul

Patriarhul a ascultat-o ​​pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu  și a mers la piață, unde l-a întâlnit pe omul despre care i-a vorbit Maica Domnului. Bărbatul era Simon Pantofarul, care își smulsese un ochi, pentru că simțise că a păcătuit cu gândul, văzând piciorul unei femei frumoase, care venise să îi facă pantofi. În acel moment, el s-a gândit să pună în practică ad-literam un pasaj biblic: „ Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă. ”. (Matei 5: 29)

Potrivit istoriei, Simon Pantofarul i-a spus Patriarhului Avraam să iasă cu preoții și cu toți oamenii săi în fața Muntelui Mokattam, împreună cu califul și toți soldații stăpânirii iar pe el sa il lase să se amestece în mulțime, pentru a nu se afla a cui rugăciune este ascultată de Domnul.

Apoi Simon i-a spus lui Avraam să strige de trei ori „Doamne, miluiește!” și de fiecare dată să facă semnul crucii peste munte. Patriarhul a urmat cuvintele lui Simon și muntele s-a mișcat de trei ori (s-a făcut cutremur mare). După ce minunea a fost săvârșită în prezența califului, Patriarhul s-a întors în stânga și în dreapta în căutarea lui Simon, dar acesta a dispărut și nimeni nu l-a putut găsi. Califul s-a întors spre Avraam și i-a spus „O, Patriarhule Avraam, am văzut acum că credința ta este adevărată!”

Minunea mutării muntelui la rugăciunea sf Simon Pantofarul

Aceasta s-a întâmplat în data de 27 noiembrie 979 d.Hr. Pentru pomenirea acestei minuni, Biserica Ortodoxă Coptă a adugat trei zile în plus de post, înainte de începutul Postului Nașterii Domnului – iar această poruncă este urmată și azi de creștinii copt-ortodocși (în loc de 40 zile, postul acesta are 43 de zile).

Se pare că Patriarhul Avraam a trecut la Domnul în anul în care această minune a fost înfăptuită, iar alături de mormântul său, aflat în Biserica Ortodoxă Coptă a Sfintei Fecioare, Babilon El-Darag,  a fost descoperit, în anul 1991, mormântul Sfântului Simon Pantofarul.

Acesta a fost identificat pentru faptul că avea chelie și părul intact pe ceafă, exact ca în icoana aflată în biserică, în care cei doi sfinți erau reprezentați. În icoană, Sfântul Simon poartă un vas – sfântul obișnuia să se trezească dimineața mai devreme și să ducă apă bătrânilor și oamenilor neputincioși, apa fiind foarte prețioasă (greu de găsit) în Egipt. Într-o altă biserică din apropiere s-a descoperit  un vas de lut datat cu 1000 de ani în urmă, care este considerat a fi vasul folosit de Sfântul Simon Pantofarul.

După zece secole

O parte din sfintele moaște ale Sfântului Simon pantofarul pot fi venerate acum chiar în catedrala care îi este închinată, pe Muntele Mokattam, pe care l-a mutat prin rugăciune și unde protejează și binecuvântează viața uneia dintre cele mai năpăstuite categorii sociale din Cairo. Există mențiuni despre un cutremur recent care ar fi descoperit o parte a “tavanului” relevând o reprezentare a Maicii Domnului….

Porțiunea cu tavanul desprins

Dar, deși sunt considerați paria societății civilizate, acești gunoieri au reușit să își construiască și să închine Domnului cea mai mare catedrală creștină din această parte  lumii!

Moaștele sf Simon Pantofarul

Caci ”Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, Ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu…. Pentru ca, după cum este scris: “Cel ce se laudă în Domnul să se laude”. (1 Corinteni , 1, 27-31)

Recommended Articles