China, câteva pagini de istorie

Foto: Qin Shi Huang (Primul Împărat al dinastiei Qin) în orașul Xi’an

Peisajul Chinei este de o vastitate și diversitate covârșitoare! Ca geograf, privind harta, mă visam survolând, purtat de aripini nevăzute, peste întinsele stepe și deșerturi din nordul arid – Gobi și Taklamakan – spre pădurile subtropicale din sudul umed. Mă înălțam apoi în zborul unui vultur, spre crestele muntoase din Himalaya, Karakorum, Pamir și Tian Shan, adevărate bariere orografice care separă China de Sudul și Centrul Asiei.

Apoi, îmbarcat într-o micuță joncă, mă lăsam purtat alene pe unda marilor fluvii Yangtze or Fluviul Galben (ambele de peste două-trei ori mai lungi decât Dunărea noastră). Porneam așadar dinspre înaltul platou tibetan înspre coasta estică a Chinei, de-a lungul Oceanului Pacific, poate una din cele mai lungi coaste ce aparțin unei singure țări (circa 14.500 km lungime).

 

“Puțină istorie”

Istoria Chinei începe în urmă cu peste 5000 de ani cu o arie culturală care a înflorit în bazinul fertil al Fluviului Galben, în Câmpia Chinei de Nord.

În primul rând, China este una dintre puținele civilizații care și-a păstrat continuitatea, iar cel mai impresionant lucru legat de asta, pe lângă tradițiile păstrate de sute de ani, sunt mențiunile care fac referire la evenimente istorice descrise cu o acuratețe nemaiîntâlnită: Dacă istoria spațiului European se duce cu relativă precizie până în primul mileniu al erei noastre (iar toate sursele istorice sunt create de indivizi cu propriile lor perspective și prejudecăți), China are o tradiție unică de a produce documente istorice organizate cronologic încă din mileniul al treilea î.Hr., folosind o structură lingvistică ce a rămas consecventă, în ciuda evoluției.

De milenii, sistemul politic al Chinei s-a bazat pe monarhii ereditare, cunoscute sub numele de dinastii, începând cu “mitologica” dinastie Xia, din bazinul Fluviului Galben (cca 2000 î.Hr.) sau, mai exact istoric, cu dinastia Shang (cca. 1600–1046 î.Hr.), prima perioadă pentru care avem dovezi scrise, clare, sub forma inscripțiilor pe oase oracol.

De la anul 221 î.Hr., când Ying Zheng  a cucerit “statele combatante” unificându-le pentru a forma un imperiu chinez, “țara” s-a extins, fărâmițat și reunificat de mai multe ori. Autointitulat ulterior Qin Shi Huang (Primul Împărat al dinastiei Qin), acesta a pus bazele imperiului, impunând standardizarea scrierii, a banilor și începând construcția Marelui Zid.

Statuia lui Qin Shi Huang din Xi’an – celebrul oraș unde a fost descoperită “Armata de Teracota”

Dealtfel, China derivă de la denumirea dinastiei Qin trecută prin sanscrită și preluată de perși sub forma „Cin” și de arabi ca „Sin”  pentru ca ulterior să fie transmisă către europeni prin intermediul negustorilor de pe Drumurile Mătăsii. De menționat că, în interiorul țării, chinezii nu folosesc acest nume; ei își numesc țara Zhōngguó (中国), care înseamnă „Regatul de Mijloc”…

(Deschid o primă paranteză din multele care vor urma: Dacă vorbim despre istorie, e păcat să nu aducem câteva referințe de film, mai ales că China are o vastă cultură cinematografică ce-i oglindește istoria. Probabil cel mai potrivit film pentru a înțelege contextul larg al erei unificării celor 7 regate, dar în același timp și profunzimea caligrafiei chineze, este – Hero (Eroul) – 2002, cu Jet Li. Filmul scoate în evidență credința tradițională chineză conform căreia arta și războiul nu sunt opuse, ci sunt modalități diferite de a atinge aceeași înțelegere superioară a universului. Există așadar o legătură filosofică profundă între caligrafie și artele marțiale, ambele fiind considerate manifestări ale aceleiași energii vitale. Mai concret, eroul nostru analizează modul în care artistul (rivalul său) trasează pe pânză (viteza, unghiul, presiunea pensulei) cuvântul “Sabie”, reușind astfel să „citească” intențiile, ritmul și spiritul adversarului..  Măcar pentru reflexia simbolică a complexității și apoi simplității caligrafiei, filmul merită vizionat!)

Nu voi face aici apologia cinematografiei chineze sau a dinastiilor ce au urmat (una mai sonoră decât alta, și nu doar ca nume 🙂 ) însă, până în perioada modernă (anul 1912), grupate pe o perioadă de mai bine de 2100 de ani, au existat undeva la 13-15 dinastii.

Nu putem trece superficial peste această perioadă însă, fără a exagera, putem delimita câteva episoade:

  1. Epoca de Aur (206 î.Hr. – 907 d.Hr.): Dinastiile Han și Tang au consolidat identitatea chineză, au deschis Drumurile Mătăsii pentru comerț internațional și au transformat China într-un centru mondial al culturii, poeziei și invențiilor.
    Este perioada asociată cu primele mari invenții – hârtia și busola dar acestea nu s-au oprit aici. (Mai amintim „căruța care arată sudul” – una dintre cele mai ingenioase invenții ale Chinei antice ce se baza pe un sistem mecanic complex de angrenaje diferențiale, seismograful inventat de Zhang Heng în anul 132 d.Hr.– considerat primul instrument din lume capabil să detecteze cutremurele de la distanțe mari sau semănătoarea mecanică. Da! ați citit bine!).
  2. Inovația și Dominația Mongolă (907 – 1368): În timp ce dinastia Song a adus progrese tehnologice majore precum praful de pușcă și tiparul, imperiul a fost ulterior cucerit de mongolii lui Kublai Khan (nepotul lui Genghis Khan), care au stabilit dinastia Yuan, mutând totodată capitala la Dadu (Beijingul de astăzi).
    Fiind o perioadă cosmopolită și extrem de tolerantă cu religiile, se pot scrie adevărate romane despre înflorirea artelor, științei sau comerțului în epocă. Însă mă voi rezuma la câteva fraze: Este celebra perioadă descrisă de Marco Polo în cartea sa Milionul, după 17 ani petrecuți la curtea hanului. Dealtfel, relatările lui Polo au făcut ca bogăția și puterea lui Kublai să devină legendare în Europa. (O nouă paranteză cinefilă: serialul Marco Polo, producție Netflix). Și da, deși primele forme de “chitanțe valorice” au fost folosite cu câte secole înainte, faimosul Khan a introdus banii de hârtie ca monedă oficială și a mijlocit o siguranță fără precedent pentru călători.
  3. Restaurarea și Izolarea (1368 – 1644): Dinastia Ming a alungat mongolii, a consolidat și extins Marele Zid în forma sa actuală și a ridicat Orașul Interzis, însă a început treptat să limiteze contactele cu lumea exterioară. Este, de asemenea, perioada de aur a ceramicii chinezești (porțelanul alb-albastru), când procesul de fabricare atinge apogeul prin tehnicile complexe de emailare policromă.
  4. Declinul (1644 – 1912): Ultima dinastie, Qing (de origine manciuriană), a extins teritoriul la maximum, dar s-a prăbușit sub presiunea puterilor coloniale și a revoltelor interne, culminând cu Revoluția Xinhai care a proclamat Republica.

(Și pentru că observăm o abundență de invenții și inovații, voi dedica un articolaș separat acestora – pentru că, vă rog să mă credeți, legat de aspectul ăsta, am zgâriat doar suprafața…)

A urmat apoi Republica Chineză, cea care a răsturnat ultima dinastie în 1911 și a purtat China Continentală până în 1949 într-o periodă marcată de o fragmentare severă, invazie japoneză și război civil. După înfrângerea Imperiului Japoniei în Al Doilea Război Mondial, Partidul Comunist condus de Mao Zedong i-a învins pe naționaliștii din partidul Kuomintang și a proclamat pe 1 octombrie 1949  la Beijing, Republica Populară Chineză, în timp ce Kuomintangul condus de Chiang Kai-Shek s-a mutat cu guvernul Republicii Chineze într-un semi-exil, în Taiwan.

(Paranteză adresată din nou cinefililor: chiar dacă perioada 1945-1949 este parcă voit ignorată, o referință foarte bună pentru tot ce au însemnat ultimii ani ai ultimei dinastii în China și până în 1967, este filmul The Last Emperor (Ultimul împărat) – 1987. Avându-l în prim plan pe Puyi adult și simplu cetățean chinez, cândva ultimul împărat al dinastiei Qing (forțat să abdice la vârta de 6 ani), filmul – unul din puținele filmate chiar în Orașul Interzis – ne prezintă tragicul destin al împăratului într-o Chină sub ocupație Japoneză, dar și ulterior până la debutul Revoluției Culturale din 1966).

Despre Mao Zedong vom vorbi mai detaliat poate într-un capitol ulterior, cert este că, pentru China, el este Părintele națiunii moderne, iar această considerație este extinsă într-acolo încât imaginea sa este imprimată pe toate bancnotele de la 1 la 100 de Yuani (2025).

Recommended Articles