admin Epoca de aur din Iveria
În vremea când Rusia kieveană abia se încreștina (aproximativ 987) și mai apoi lumea creștină era ruptă în două odată cu marea schismă din 1054, dincolo de țărmurile estice ale Mării Negre în Georgia de astăzi, începea o epoca înfloritoare sub conducerea regelui David al IV-lea “Constructorul” (numit așa pentru că în perioada sa de domnie Georgia a fost “construită” la propriu).
Doua sute de ani mai târziu, pe timpul când Constantinopolul era zguduit de a IV-a cruciadă sau când pe teritoriul actual al României abia se întrezăreau voievodatele și cnezatele ca unități prestatale de organizare, în regatul Kartli (teritoriul Georgiei de azi) se manifesta din plin Epoca de Aur ce aducea cu ea renașterea culturală, sub domnia regelui George al III-lea (nepotul lui David Constructorul) și ulterior a fiicei sale, Regina Tamar.
Secolul XI reprezintă și perioada de aur a literaturii bisericeşti din Georgia, cu lucrări originale, dar și traduceri din elină, siriacă, armeană şi arabă. Atunci a fost scrisă de către Catolicosul Arsenie şi viaţa Cuviosului Ioan Zedazneli.[Importante lucrări de scriere şi traducere au realizat egumenii mănăstirii aghiorite Iviron, Eftimie Aghioritul (1006–1028) şi Gheorghe Aghioritul (adormit în anul 1066), Efrem Ţire (secolul al XIlea), Arsenie Ikhaltoeli (secolele XI–XII) şi monahul Ioan din mănăstirea ivirită Petriţoni (care se află în Bulgaria de astăzi). Acesta a întemeiat în oraşul Gelati o şcoală de teologie şi filosofie care a devenit un mare centru duhovnicesc şi educaţional.]
Apogeul dezvoltării se reflectă și în dimensiunile regatului și statelor vasale, ce ocupa o suprafață de aproximativ 5 ori mai mare față de mica republică de astăzi si cuprindea tot spațiul dintre Marea Neagră și Marea Caspică precum și întinse teritorii din Rusia dar și din nordul Turciei, Armeniei și Azerbaidjanului de astăzi.
În a doua parte a domniei sale, regele George al III-lea (1156 – 1184), din lipsa unui succesor de parte bărbătească a desemnat-o pe micuța Tamar să îi fie alături. Astfel, la 12 ani, Tamar devine co-regentă. Șase ani mai târziu (după unele surse) după moartea regelui George, Tamar devine “rege” conducând regatul pentru aproximativ 29 de ani…
Vardzia
Vardzia este un „oraș rupestru” și un complex monastic spectaculos, săpat direct în stâncile muntelui Erusheti din sudul Georgiei. Construit inițial ca o fortăreață ascunsă pentru a proteja populația de invazii, este un loc al recordurilor și al realizărilor inginerești uluitoare pentru acea perioadă.
Orașul se întindea pe 13 niveluri conectate printr-un sistem ingenios de tuneluri si scări ascunse, dispuse pe o lungime de aproximativ 500m. Putea adăposti câteva zeci de mii de oameni, în peste 6.000 de încăperi, inclusiv biserici, trapeze, bucătării, crame pentru vin, biblioteci și chiar grajduri. Dispunea de sisteme avansate de aerisire naturală și irigații, printr-o rețea complexă de apeducte care aducea apă potabilă pe o distanță de 3,5 kilometri, asigurând supraviețuirea locuitorilor chiar și în timpul asediilor prelungite.
Construcția orașului-cetate a fost începută de regele George al III-lea (+ 1184) dar a fost finalizată de regina Tamar, care a transformat fortăreața militară originală într-o mănăstire fortificată. Deși lucrările de construcție în jurul mănăstirii rupestre Vardzia au continuat până la începutul secolului al XIII-lea, complexul a fost sfințit în numele Adormirii Maicii Domnului pe 15 august 1185.
Vardzia a fost la propriu un “oraș invizibil”, complet ascuns în interiorul muntelui, până la marele cutremur din 1283 când porțiuni din galerii au devenit vizibile.
Numele „Vardzia” provine dintr-o legendă. Regele George și fratele său erau la vânătoare în zonă, luând-o cu el pe fiica sa, Tamar. George i-a spus fiicei să se joace în peșteri și să aștepte ca oamenii să se întoarcă. La întoarcere însă, Tamar era de negăsit deși aceștia au cautat-o peste tot! „Tamar, unde ești?”, a strigat fratele regelui. „Ak var, dzia!”, a răspuns fata în georgiană, ceea ce înseamnă: „Sunt aici, unchiule!”
Nu numai că micuța Tamar s-ar fi jucat aici când era mică, dar mai târziu a și locuit aici o perioadă ca regina Tamar, conducătoarea de succes a țării.
Și mai există o legendă: inițial, lucrările de construcție pentru complexul Vardzia au început pe celălalt mal al râului Mtkwari. Dar roca se prăbușea, iar intersecția peșterilor era complicată și periculoasă. Într-o seară, muncitorii și-au lăsat uneltele la șantier. Când s-au întors a doua zi dimineață, le-au găsit pe celălalt mal al râului. Acest lucru s-a întâmplat timp de trei zile la rând, până când muncitorii au decis să reia construcția pe versantul muntelui, unde astăzi poate fi văzut faimosul oraș rupestru Vardzia.
“Regele Tamar”
Faptul că georgienii îi spun Regele Tamar (“King Tamar”) deși era femeie, (numită asemeni Împărătesei Icoanelor – Irina a Bizanțului), reflectă puternica autoritate pe care a avut-o, într-o lume eminamente dominată de bărbați. Tamar cea Mare a domnit între 1184 și 1213.
Domnia Reginei Tamar poate fi sintetizată ca fiind o perioadă de expansiune teritorială și de efervescență culturală fără precedent. Tamar nu a fost doar un lider spiritual, ci și un strateg care a transformat Georgia într-un imperiu regional.
A avut un prim soț propus de curtea regală în persoana lui Iuri (fiul printului Andrei Bogoliubsky de Vladimir – Suzdal, zis si „George Rusul”), pe care l-a exilat pentru comportament imoral, recăsătorindu-se ulterior cu prințul ossetian David-Soslan Bagrationi, un comandant militar loial.
A obținut victorii răsunătoare împotriva imperiilor musulmane vecine, cele mai celebre fiind bătăliile de la Shamkor (1195) și Basian (1202).
Tradiția spune că înaintea bătăliei de la Shamkor, a urcat descuță la biserica Metekhi (Tbilisi), unde s-a rugat Maicii Domnului si nu s-a oprit până când nu a fost vestită că bătălia s-a finalizat cu victoria indiscutabila a armatei georgiene.
Au urmat multe alte victorii, în luptele contra turcilor selgiucizi. Concomitent, regina construia biserici și mănăstiri sau ajuta cu donații (atât lăcașuri ortodoxe din Georgia, cât și din Palestina, Cipru, la Muntele Sinai, în Grecia, la Muntele Athos, în Petritsoni – Bulgaria, Macedonia, Tracia, Isauria și în Constantinopol).
În fața numeroșilor și puternicilor turci, georgienii rezistau prin credința inspirată de regina lor, Georgia devenind în scurt timp o pavăză a Transcaucazului în fața expansiunii islamice.
Sultanul Rukn al-Din a încercat să obțină controlul puterii în zona și a declanșat un atac fără precedent, în anul 1203, cu o armata ce părea invincibila. Cronicile vorbesc de un număr între 150.000 și 400.000 de oameni în timp ce, de partea cealaltă, armata georgiană număra aproximativ 90.000.
Sigur de victorie, sultanul și-a stabilit tabăra lânga Basiani și a trimis un ambasador către regină, cerându-i să se predea fără luptă. Promisiunile erau că o va lua în căsătorie, dacă va trece la Islam, iar daca nu, o va număra între concubinele sale. Propunerea i-a scandalizat pe curteni, iar unul dintre ei pur și simplu l-a pocnit pe ambasador, lăsându-l leșinat. Regina Tamar însă, a oferit multe daruri ambasadorului, pe lângă o scrisoare de răspuns: „Propunerea ta ține cont de bogăție și de armate, dar nu și de judecata divină, în timp ce eu mă încred nu în armată sau în alt lucru lumesc, ci în mâna dreaptă a Dumnezeului Celui Atotputernic și în ajutorul nemărginit al Crucii, pe care tu o blestemi. Voia Domnului – și nu a noastră – se va împlini, iar judecata Domnului – și nu a noastră – va domni!”
Din nou, desculță, regina s-a rugat pentru victorie înaintea unei Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Vardzia, iar imposibilul s-a îndeplinit: conduși de soțul reginei, David Soslan, georgienii au lansat un atac surpriză în valea Basiani (lângă Erzurum, în Turcia de astăzi) în urma căruia Sultanul a fost forțat să fugă iar imensele bogății capturate au fost folosite pentru a înfrumuseța regatul.
De altfel, regina a construit la Vardzia un adevarat „oras monahal”, unde s-a și retras spre sfârșitul vieții, într-o chilie care comunica printr-o mică fereastră cu biserica. Așadar, Tamara rămânea aproape tot timpul în chilia sa, unde postea aspru, dormea pe pat de piatră și se ruga desculță.
Se mai spune despre Regina Tamar că ziua se prezenta la toate îndatoririle, cu toata cinstea și strălucirea cuvenite, străduindu-se să rezolve toate problemele cu înțelepciune, iar noaptea, neștiută de nimeni, se ruga cu lacrimi, priveghind pentru întărirea Bisericii și a neamului. Tot în ascuns cosea și broda pentru a putea dărui săracilor lucruri făcute de mâna ei.
Conform tradiției, Regina Tamar a fost prima care a folosit un steag alb cu o cruce roșu închis și o stea. Toate aceste simboluri au fost suprimate în 1801 când Georgia a fost anexată de Rusia Țaristă însă, din 2004 Georgia a legiferat drapelul actual cu aceleași simboluri folosite încă de acum 800 de ani..
A fost așadar o epocă de mare succes diplomatic, triumf militar dar și prosperitate culturală și artistică în Georgia, urmată din păcate de trei secole de decădere politică (secolele XIII–XV) din pricina ocupaţiei mongolilor, după care ţara şi-a regăsit încet-încet starea duhovnicească de mai înainte.
Shota Rustaveli
Shota Rustaveli a fost cel mai mare poet al epocii și, după unele izvoare istorice, trezorierul reginei, legătura dintre ei fiind una dintre cele mai frumoase enigme ale istoriei.
Poemul său epic „Viteazul în piele de leopard” dedicat reginei Tamar, este considerat „a doua Biblie” a Georgiei. Deși acțiunea are loc în tărâmuri fictive, personajul principal feminin este o oglindire clară a înțelepciunii și autorității reginei.
În poem, regina Tinatin, care seamănă foarte mult cu Tamara, îi ordonă iubitului ei – generalul Avtandil să ajute un cavaler – pe Tariel (pe care-l găsește plângând și purtând o piele de panteră neagră) să-și salveze iubita, prințesa Nestan-Darejan, aflată în captivitate. După multe aventuri naturale și supranaturale, dragostea și cavalerismul triumfă iar ambele cupluri se căsătoresc și domnesc. Simbolistica pielii de leopard este profundă: Oglinda suferinței și pasiunii în antiteză cu vitejia și forța brută (vulnerabile în fața propriilor emoții).
Metaforele sale inventive, intriga extrem de imaginativă și pasiunea exagerată alternează cu o filozofie sobră și aforisme paradoxale; „Așa cum o cursă lungă și un galop puternic dovedesc un cal… așa și rostirea și întocmirea unor poezii lungi îl dovedesc pe poet” este crezul expus în prologul său.
Pentru un georgian, poemul lui Rustaveli este un compendiu de zicători, expresii și imagini care reprezintă punctul culminant al epocii de aur culturale a Georgiei și reprezintă o referință pentru tot ce s-a scris după aceasta. Exemplifică spiritul georgian al bărbăției, prieteniei și iubirii, precum și un amestec distinct georgian în care coexistă valorile elene, păgâne caucaziene și creștine.
Tradiția literară sugerează că Rustaveli a fost mistuit de o iubire neîmpărtășită și profundă pentru suverana sa, acesta fiind motivul pentru care s-ar fi retras la Mănăstirea Sfintei Cruci din Ierusalim unde există și astăzi o frescă reprezentând singurul portret contemporan al său.
Rustaveli este înfățișat ca un nobil vârstnic, îngenuncheat în rugăciune în fața sfinților Maxim Mărturisitorul și Ioan Damaschin. Poartă veșminte de mirean (o mantie de culoarea purpurei cu guler de blană) și o căciulă albă tradițională ceea ce sugerează statutul său înalt la curte înainte de a deveni călugăr.
Din păcate, în 2004 fresca a fost vandalizată de persoane necunoscute, care a zgâriat fața lui Rustaveli și o parte din inscripția georgiană cu numele său…
Sfânta Tamara a Georgiei
Regina Tamar a fost canonizată de Biserica Ortodoxă Georgiană la scurt timp după moartea sa, râmânând un simbol al unității și demnității naționale. Mormântul său este însă necunoscut (unele surse indică Mănăstirea Gelati, altele Ierusalimul), poporul georgian considerând că trupul ei a fost ascuns pentru a nu fi profanat de invadatori. La Muzeul de Artă al Georgiei din Tbilisi se păstrează totuși o cruce din aur, smaralde, rubine si perle de 7 pe 4 cm, purtată pe piept de regină.
Singurul portret contemporan al reginei se află în Biserica din complexul rupestru Vardzia, unde este zugrăvită alături de tatăl său, George al III-lea.
Este sărbătorită de două ori pe an: pe 1 mai (14 mai în calendarul gregorian), sărbătoare cunoscută sub numele de Tamaroba, și în Duminica Femeilor Mironosițe.
În tradiția georgiană, este numită „Sfântul și Dreptul Rege Tamar”, păstrând titlul masculin pentru a sublinia autoritatea sa deplină ca suveran, nu doar ca regină consoartă.
***
În Georgia de astăzi, moștenirea creștină sădită de sfinți este vizibilă pretutindeni, de la numeroasele fortărețe, biserici medievale și mănăstiri spectaculos amplasate în munți or multitudinea de mucenici presărati pe întreg teritoriul țării, până la arhitectura celei mai mari catedrale caucaziene – Sfânta Treime din Tbilisi – împodobită cu zeci de icoane vechi de o valoare inestimabilă…
Astăzi, Biserica Ortodoxă Georgiană ocupă încă un rol central în viața socio-culturală a țării, fiind și sursă de mândrie națională – vezi steagul alb cu cele 5 cruci roșii- Sfânta cruce din centru este Crucea Sfântului Gheorghe, sau bancnota de 50 de Lari reprezentând-o poate pe cea mai proeminentă personalitate a Georgiei feudale – Sfânta Regină Tamar. Să nu rămâneți surprinși dacă veți afla că cele mai răspândite nume printre femei, în Georgia, sunt Nino (Nina) și Tamar (Tamara).
***
Foto copertă:
Singurul portret contemporan al Împărătesei Tamar alături de tatăl său regele George în Orașul rupestru Vardzia, Biserica Adormirii Maicii Domnului, anul 1180 e.n.