Foto: Cultura viermilor de mătase în China antică, sursa: www.karenfinchtextiles.com
Pentru că mereu am fost atras de lucruri inedite, iar Chinei îi datorăm poate cele mai importante, mai jos voi încerca să sintetizez în ordine cronologică doar câteva dintre cele mai importante invenții și inovații atribuite Chinei.
De menționat că, cel puțin până în primele secole după Hristos, populația Chinei (unde se făceau recensăminte foarte precise) era comparativ egală cu a Europei. Abia în secolul XIV când ambele regiuni își reveneau după Ciuma Neagră (ocazie cu care se aproximează că populația omenirii cunoscute la acea vreme s-a înjumătățit), China cunoaște o primă explozie demografică, practic dublându-și populația ..
Dar, majoritatea acestor invenții și inovații aparțin antichității sau cel mult perioadei evului mediu.
Știați că …?
-
Mătasea antedatează hârtia?
Da, mătasea a fost “inventată” în perioada aproximativ 3000–2700 î.Hr.! Cele mai vechi fragmente de mătase descoperite de arheologi au o vechime de aproximativ 5.000 de ani. Conform textelor filosofului Confucius, descoperirea sericiculturii s-ar fi produs în jurul anului 2640 î.Hr., fiind atribuită legendarei împărătese Leizu, soția Împăratului Galben.
[Legenda spune că într-o zi, Împărăteasa Leizu, soția Împaratului Galben, s-a retras în grădina regală, la umbra unui dud pentru a-și savura ceaiul, iar la un moment dat, coconul unui vierme de mătase a căzut în ceașca ei. Apa fierbinte a desfăcut firul care înconjura coconul, dezvăluind viermele. Leizu și-a dat imediat seama că ar putea folosi firele de mătase pentru a crea o țesătura și și-a convins soțul să-i planteze o pădure de duzi ca să înceapă creșterea acestor viermi speciali.
În scurt timp, Împarateasa a pus la punct un întreg sistem de cultivare a viermilor de mătase și de fabricare a prețiosului fir. Așa a rămas în istorie ca inventatoarea tamburului de mătase, un instrument care rulează filamentele fine într-un fir suficient de puternic pentru țesut, dar și al primului razboi de mătase naturală.]

Chinezii au păstrat secretul fabricării mătăsii timp de aproape 3.000 de ani, fiind o marfă extrem de valoroasă. Exportul de viermi de mătase sau gogoși era pedepsit cu moartea.
Mătasea a ajuns în Europa în anul 552 d.Hr., în timpul împăratului bizantin Iustinian I, prin “ingeniozitatea” a doi călugări nestorieni ce trăiseră în Khotan (pe Drumul Mătăsii) și care au ascuns viermi de mătase și semințe de dud (hrana viermilor) în interiorul bastoanelor lor din bambus goale pe dinăuntru.
Dar înainte de asta, pentru a ajunge în regatul Kohan (astăzi regiune autonomă din NV Chinei, în Deșert Taklamakan), monopolul a fost spart de o prințesă chineză în jurul anului 440 d.Hr., deci cu 100 mai devreme. Cum? Pentru că regele din Khotan își dorea cu disperare să producă mătase în propriul regat a apelat la o strategie diplomatică: a cerut mâna unei prințese chineze iar înainte ca prințesa să plece spre noul ei cămin, regele i-a trimis în secret un sol cu un mesaj: „Țara noastră nu are mătase. Dacă vrei să porți haine de mătase după ce ne căsătorim, trebuie să aduci cu tine viermi și semințe de dud”. Prințesa a pus la cale un plan ingenios ascunzând gogoșii de viermi de mătase și semințele de dud în interiorul coafurii sale extrem de voluminoase și elaborate, specifice modei imperiale chineze din acea vreme…
-
Cele mai vechi înregistrări arheologice privind utilizarea furculițelor și a lingurilor datează din China Antică?
Descoperirile arheologice din situri din provincia Gansu (NV Chinei, la sud de granița cu Mongolia) arată că primele ustensile din os de acest tip au fost folosite cu peste 5.000 de ani în urmă. În timpul Epocii Bronzului (2400–1900 î.Hr.), chinezii foloseau frecvent furculițe primitive cu doi dinți.
Trecerea la bețișoare are loc pe fondul creșterii populației, care a impus gătirea rapidă a hranei, tăiată în prealabil în bucăți mici pentru a economisi combustibil. Această practică a făcut ca tacâmurile de tăiat și înțepat să devină inutile la masă. Ulterior, filosofia lui Confucius (primele secole înainte de Hristos), a respins armele și obiectele ascuțite în timpul mesei, favorizând bețișoarele ca instrumente pașnice.
-
Hârtia a fost inventată în perioada: aproximativ secolul II î.Hr. – 105 d.Hr.
Deși cele mai vechi fragmente arheologice primitive de hârtie (folosite pentru hărți sau împachetat) datează din secolele II-I î.Hr., inventarea hârtiei moderne îi este atribuită oficial eunuclui imperial Cai Lun în anul 105 d.Hr., în timpul Dinastiei Han.
Cai Lun a perfecționat procesul combinând coajă de dud, cânepă, plase de pescuit vechi și cârpe, creând astfel un suport de scris ieftin și accesibil.
Înainte ca hârtia să fie inventată, chinezii scriau pe fâșii grele de bambus sau de lemn, dar și pe cârpe din mătase. Deoarece mătasea era extrem de scumpă, Cai Lun a căutat o metodă de a produce un material similar ca flexibilitate, dar mult mai ieftin.
Și da, mai târziu, adiacent cu aceasta, în China se menționează prima utilizare a tranferului de valoare– “banii zburători” (Feiqian) în timpul dinastiei Tang (Secolul al VIII-lea d.Hr.) ca răspuns la faptul că monedele de cupru existente la acel moment erau greu de transportat pe distanțe mari și în mari cantități. Negustorii bogați au început să lase monedele grele în depozite sigure din capitală în schimbul unor chitanțe de hârtie. Aceste documente puteau fi schimbate înapoi în monede în alte provincii.
Ulterior, în jurul anului 1023 d.Hr., guvernul chinez a preluat monopolul acestui sistem de chitanțe în provincia Sichuan.
Statul a emis Jiaozi, primul ban de hârtie oficial din lume emis și garantat de un guvern. Aveau valoare fixă, erau tipăriți cu mai multe culori de cerneală și fibre speciale în compoziție pentru a preveni falsificarea. Dealtfel, chinezii au fost primii care au folosit tipărirea multicoloră (în special negru, roșu și albastru) pe aceeași bancnotă. Mai mult, în cerneală se adăugau uneori substanțe speciale (cum ar fi pulberi minerale sau fibre minuscule) greu de reprodus de un simplu meșteșugar.

Când mongolii conduși de Kublai Khan au cucerit China, ei au dus sistemul la extrem interzicând complet monedele de aur și argint în comerț și forțând întreaga populație să folosească doar bancnote de hârtie (Dinastia mongolă Yuan, secolele XIII-XIV). Celebru explorator Marco Polo a rămas absolut șocat când a vizitat China și a văzut că oamenii dau la schimb mărfuri prețioase pe niște simple bucăți de scoarță de copac transformate în foi….
Totuși, mai târziu, imprimarea excesivă de bani pentru a finanța războaiele a dus la o inflație catastrofală, astfel că Dinastia Ming a fost obligată să suspende utilizarea bancnotelor în anul 1455, China revenind pentru câteva secole la monedele de metal și argint.
Europa a adoptat pentru prima dată bancnotele abia în secolul al XVII-lea (în Suedia), la aproape 600 de ani după China.
Revenind la tehnologia fabricării hârtiei, aceasta a rămas un secret de stat chinez timp de secole, ajungând în lumea arabă abia în secolul al VIII-lea (după Bătălia de la Talas) și în Europa în secolul al XI-lea.
În Europa secretul a ajuns printr-un amestec de război, captivitate și rute comerciale, parcurgând un drum de aproape o mie de ani din China până în Occident. Punctul de cotitură este bătălia de la Talas (751 d.Hr.) unde a avut loc confruntarea dintre Dinastia Tang și Califatul Abbasid (arabi) pe malurile râului Talas (în Kîrgîzstanul de azi). Arabii au ieșit victorioși capturând soldați chinezi care în civilie erau meșteri specializați în fabricarea hârtiei. Pentru a-și salva viața sau a obține favoruri, acești prizonieri au dezvăluit secretul, Samarkandul devenind rapid primul centru de producție a hârtiei din afara Chinei, datorită apei din abundență și a culturilor de in și cânepă…
Tehnologia s-a răspândit rapid în lumea arabă astfel că în anul 793 d.Hr., sub califul Harun al-Rashid (personajul ce a reprezentat apogeul absolut al bogăției și extravaganței, menționat și în celebrele povești O mie și una de nopți), a fost înființată prima fabrică de hârtie la Bagdad. De asemenea, arabii au adus o inovație crucială prin folosirea zdrențelor de bumbac și in în loc de scoarță de dud, făcând hârtia mai albă și mai fină, ideală pentru manuscrisele coranice și tratatele științifice.
Ulterior, prin contactul cultural dar și militar, hârtia a ajuns în Europa, întâi în Spania (prima mențiune a unei fabrici de hârtie din Europa a fost în 1056 la Xàtiva, lângă Valencia) și apoi în Sicilia.
Deși Spania este poarta pe care a “intrat” fenomentul, Italia a perfecționat procesul în secolul al XIII-lea, orașul Fabriano devenind faimos pentru trei inovații care au cucerit Europa: 1) Utilizarea morilor cu ciocane acționate hidraulic (pentru a măcina fibrele mai eficient), 2) introducerea filigranului, pentru a marca calitatea și 3) utilizarea gelatinei animale pentru a înclista hârtia (făcând-o rezistentă la cerneala corozivă a vremii).
Chiar dacă hârtia a fost inițial privită cu suspiciune de Biserică, fiind considerată un material „musulman”, fragil față de pergamentul scump de origine animală, faptul că era mai ieftină a dus la o creștere a utilității și a pregătit terenul pentru revoluția lui Gutenberg (tiparul) din secolul al XV-lea…
-
Busola (Sec. IV î.Hr. – Sec. I d.Hr)
Evident, a fost inventată tot în China, parcurgând o evoluție lungă de la un instrument de divinație la cel de navigare.
Primele forme de busolă au apărut în timpul dinastiei Han și erau folosite pentru geomanție (Feng Shui) și divinație, nu pentru navigație. Acestea arătau ca o lingură de magnetită așezată pe o placă de bronz, coada lingurii indicând întotdeauna SUDUL.

Prima mențiune clară a busolei ca instrument de orientare pe mare apare în textul Pingzhou Ke Tan din anul 1111, în timpul dinastiei Song. Chinezii au descoperit că un ac de fier magnetizat, suspendat sau plutind pe apă, era mult mai precis.
Savantul Shen Kuo a fost primul care a descris în detaliu busola cu ac magnetic în lucrarea sa din 1088, observând și conceptul de declinație magnetică (faptul că busola nu indică polul nord geografic exact).
Busola a fost introdusă în Europa la sfârșitul secolului al XII-lea (menționată de Alexander Neckam în 1190), cel mai probabil prin intermediul comercianților arabi sau de pe Drumul Mătăsii.
-
Praful de pușcă
Contrar așteptărilor, praful de pușcă nu a fost inventat de militari, ci de alchimiștii taoiști din secolul al IX-lea (dinastia Tang), care căutau poțiunea nemuririi.
“Rețeta” a fost descoperită accidental, amestecând sulf, cărbune și salpetru (nitrat de potasiu). Primele mențiuni avertizau alchimiștii să nu amestece aceste substanțe deoarece „pot arde mâinile și chiar fața” ceea ce s-a și întâmplat, mixtura arzând violent.
Deși inițial a fost folosit pentru focuri de artificii, chinezii au creat rapid „săgețile de foc” (primele rachete) și primele grenade de mână. În secolul al XIII-lea, au apărut și primele tunuri metalice, cel mai vechi din lume fiind descoperit la Wuwei (datat cca. 1227).
Călătoria prafului de pușcă spre Europa
Deși chinezii l-au inventat, mongolii au fost cei care l-au transformat într-o armă globală în secolul al XIII-lea. În timpul invaziilor conduse de Ginghis Han și succesorii săi, mongolii au recrutat ingineri chinezi pentru a folosi „catapulte cu foc” și bombe primitive împotriva zidurilor orașelor din Asia Centrală și Orientul Mijlociu.
Cronicile menționează că în timpul marii invazii mongole, în confruntarea cu Regatul Unguriei de la Mohi de pe râul Sajo (1241) mongolii au folosit substanțe care scoteau fum și explodau, fiind prima utilizare documentată a prafului de pușcă pe pământ european.
Savanții arabi au preluat rețeta (numind salpetrul „zăpadă chinezească”). De la ei, prin Spania maură, secretul a ajuns în universitățile europene, unde a fost rafinat pentru primele arme de foc occidentale.
-
Tiparul
Chinezii au inventat tiparul cu câteva secole înainte ca acesta să apară în Europa, dezvoltând atât tehnica blocurilor de lemn, cât și sistemul cu litere mobile.
Tiparul cu cu blocuri de lemn (Xilografia) a fost inventat în secolul al VII-lea d.Hr.
Cum funcționa? O pagină întreagă de text și ilustrații era sculptată în relief pe o placă de lemn. Placa era apoi dată cu cerneală, iar deasupra ei se presa o foaie de hârtie.
Sutra de Diamant, o scriere budistă sub formă de sul tipărită în China în anul 868 d.Hr. (în timpul dinastiei Tang) este recunoscută oficial drept cea mai veche carte tipărită din lume care a supraviețuit complet până astăzi, având o dată exactă a publicării.
Tiparul cu caractere mobile a fost inventat în secolul al XI-lea d.Hr. de către un meșteșugar chinez numit Bi Sheng între anii 1041 și 1048 d.Hr. (în timpul dinastiei Song). El a modelat fiecare caracter chinezesc individual din lut (ceramică), pe care l-a ars în foc pentru a-l întări. Aceste piese mobile puteau fi aranjate într-o ramă de fier pentru a forma pagini, iar după imprimare erau demontate și refolosite pentru alte texte. Ulterior, chinezii au creat caractere mobile din lemn sau cupru.
Deși China a creat conceptul cu 400 de ani înaintea Europei, alfabetul a făcut diferența, Gutenberg rămânând faimos în istoria globală.. de ce? Pentru că limba chineză folosea mii de caractere și ideograme unice; Sortarea, depozitarea și fabricarea manuală a zeci de mii de piese din lut sau lemn era un proces extrem de obositor și scump, chinezii preferând adesea să folosească în continuare blocurile întregi de lemn.
Când tehnologia a ajuns în Europa, alfabetul latin (cu doar în jur de 30 de litere) a fost perfect pentru caracterele mobile. Gutenberg a putut turna rapid din metal mii de litere identice și a adăugat o presă mecanică cu șurub, declanșând o revoluție informațională instantanee în Occident.
…..
și numărătoarea poate continua… dar poate într-un episod viitor…
(vorbim despre inginerie fără baraje în sistemul de irigații, invenții agricole esențiale pentru susținerea celei mai numeroase populații din lume *furnalele cu suflu ce au ajutat la alte invenții ca plugul cu corman de fier, semănătoarea mecanică, roaba și roaba cu pânze, sau seismograful (*inventat la anul 1302) or căruța care arată sudul….
(va urma..)
